OPINII

Intelectual(i), în vremea virusului încoronat (1)

Autor: Adrian Cioroianu

Aseară, pe un post TV francez, un interviu cu medicul (chimistul?) care a inventat gelul hidro-alcoolic bactericid etc. cu care ne frecăm toți mâinile azi. Nu am fost atent de la început, citeam ceva, nici nu mă pricep, nici nu știam că acest gel a fost inventat de cineva, parcă prin anii ’90 etc.!

Dacă am înțeles bine, tipul este un francez. Trăiește, e contemporanul nostru.

Întrebat dacă a devenit miliardar datorită brevetului său, el spune, relaxat, că a donat acel brevet Organizației Mondiale a Sănătății, brevetul e liber, oricine poate fabrica gel dacă are o piață, cei care câștigă cât de cât acum sunt producătorii și comercianții, el nu ia un cent.

Morala: exact acest gen de oameni fac din progresul uman o sintagmă cu acoperire în realitate!