Internaţional. Austria se retrage din acordul global ONU privind migraţia

Austria va urma exemplul Statelor Unite şi al Ungariei care s-au retras din acordul global ONU privind migraţia.

Cancelarul Sebastian Kurz, ce conduce o coaliţie din care face parte şi Partidul Libertăţii de extremă-dreapta, critică unele puncte ale Pactului, precum mixul între căutarea de protecţie şi migraţia economică şi spune că migranţii salvaţi în Marea Mediterană nu ar trebui să fie aduşi direct în Europa.

Şi Polonia, care a intrat într-o dispută cu Comisia Europeană, alături de Ungaria, pe tema sistemului de redistribuire a solicitanţilor de azil pe baza unor cote obligatorii, afirmă că ar putea să nu ratifice acest pact.

Şi partidul ‘Alternativa pentru Germania’ (de extrema dreaptă) spune că ţara sa ar trebui să urmeze exemplul Austriei şi să se retragă din acordul ONU, pe motiv că acesta nu este altceva decât un program de recolonizare pentru refugiaţii economici care fug de sărăcie.

Reprezentantul special al Naţiunilor Unite pentru migraţie, Louise Arbour, a apreciat, ieri, pentru Reuters, că deciziile Austriei şi Ungariei sunt bizare, greşite şi dovedesc o neînţelegere a ceea ce presupune pactul, respectiv un set de principii neconstrângătoare ce nu încalcă suveranitatea statelor membre.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.