Internațional. Vladimir Putin se întâlnește cu Angela Merkel și merge la nunta unui membru al extremei drepte al guvernului Austriei

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, se întâlnește cu cancelarul Germaniei într-o vizită oficială. Întâlnirea este programată să aibă loc la castelul Meseberg, o reşedinţă a guvernului german situată la 70 de km de Berlin.

Cancelarul german, Angela Merkel se aşteaptă la discuţii complicate cu preşedintele rus, Vladimir Putin, privind situaţia din Siria şi cea din Ukraina, Germania ca şi Franţa fiind parte a procesului de pace din Ucraina.

Rusia este acuzată de Kiev şi de Occident că-i sprijină, din punct de vedere militar, pe separatiştii din estul Ucrainei, însă Moscova neagă acuzaţiile.

Pe de altă parte, Berlinul joacă un rol secundar în coaliţia angajată în Siria împotriva grupării Stat Islamic, dar are strânse legături cu actorii din regiune, cum ar fi Turcia sau kurzii din Irak. De altfel Germania a primit sute de mii de refugiaţi sirieni.

O temă importantă ce ar urma a fi discutată este construirea şi darea în folosinţă, la sfârşitul lui 2019, a gazoductului Nord Stream 2, şi care urmează să aprovizioneze Europa cu gaze naturale ruseşti care ocolesc Ucraina.

Înainte de Germania, Președintele Vladimir Putin, ar urma să meargă și în Austria la nunta Ministrului Austriac de Externe Karin Kneissi, reprezentanta extremei drepte a cancelarului Austriei, conservatorul Sebastian Kurz.

Partidul care o susține este de acord cu anexarea Crimeii și militează pentru abrogarea sancțiunilor europene impuse Moscovei.

Opoziția social democrată și ecologistă a criticat vehement venirea liderului de la Kremlin în Austria, considerată o încercare de dezbinare a Uniunii Europene.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.