Interviurile Nota BN. Alice Trif, profesor Colegiul Național “Liviu Rebreanu”. Educația – cea mai de preț investiție. FOTO și VIDEO

Aflându-ne la început de primăvară, perioadă dedicată în mod special femeilor din viața noastră, publicația noastră, Nota BN, a ales să realizeze un interviu cu doamna Alice Trif, profesor de limba franceză la Colegiul Național “Liviu Rebreanu”.

M.S. Bună ziua doamnelor și domnilor și bine ați venit la interviurile Nota BN.

De această dată o avem ca și invitată pe doamna Alice Trif, profesor de limba franceză la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu”. Bună ziua doamna Trif , vă muțumesc că ați acceptat invitația de a particpa la acest interviu.

A.T. Mulțumesc și eu că m-ați invitat.

M.S. Spuneți-mi vă rog de unde a apărut pasiunea dumneavoastră pentru limba franceză?

A.T. A apărut din ceva pe cât se poate de concret, respectiv prin clasa a X-a, undeva după revoluție am avut șansa nesperată să fac o excursie în Elveția. Studiasem franceza în timpul școlii generale și în liceu, și în momentul în care am ajuns acolo impactul lingvistic a fost atât de mare asupra mea încât m-am îndragostit pe loc de limbă, de cultură și civilizație. A fost ca o revelație, eu fiind elevă la un profil real, hotărâtă să merg în acea direcție, situația s-a schimbat 180 de grade.

M.S. Deci pasiunea pentru franceză a apărut în vremea când erați elevă.

A.T. Da, am avut o profesoară de franceză foarte bună care mi-a fost și dirigintă. Am învățat de dragul ei, din respect, ca mai apoi să învăț din inerție. De multe ori mi-am spus că poate dacă făceam respectiva excursie în Turcia poate m-aș fi îndragostit de limba turcă. Cred că a fost un context favorabil.

M.S. De cât timp predați limba franceză?

A.T. Oh! De foarte mult timp. Nu mai știu, 20 și un pic de ani.

M.S. Pe parcursul carierei dumneavoastră au fost dezavantaje? Dar avantaje?

A.T. Sigur au fost și avantaje și dezavantaje dar cred că ceea ce a contat mai mult a fost ceea ce atârna mai greu când puneam lucrurile în balanță, iar eu socotesc acum că avantajele sunt mai consistente decât dezavantajele.

 M.S. Care a fost cea mai frumoasă experiență pe care ați trăit-o ca și profesor până acum?

A.T. Cred că cea mai frumoasă experiență este atunci cînd; fără să par ipocrită, ochii copiilor se luminează. Deasemenea, este cea mai frumosă experiență fiecare reușită a lor, fiecare premiu. Însă nu aș vrea să se înțeleagă că doar premiile sunt importante, ci fiecare moment în care simți că ai atras într-o anumită direcție niște copii, după aceea vin premiile, examenele, vin reușitele cuantificabile. Dar cred că mai important decât toate astea sunt momentele în care simți copiii că rezoneză cu tine.

M.S. Doamna profesor, în ceea ce privește relația profesor-elev, raportându-ne la ceea ce vedem azi în scolile din țară și nu în ultimul rând din județ, ce ne puteți spune legat de generațiile actuale? Observați schimbări radicale din punct de vedere al mentalității lor?

A.T. E normal și firesc deoarece societatea se schimbă iar eu am ajuns la concluzia că nu este foarte sănătos să comparăm. Nu ar trebui să comparăm elevii de acum cu cei din urmă cu 10 ani, cu cei din generația mea sau cu cei din generația părinților noștri. Cred că totul este în evoluție, generațiile s-au schimbat și dacă mă întrebați cum s-au schimbat?… nu aș putea să vă spun dacă s-au schimbat în bine ori s-au schimbat în rău. Nu știu dacă sunt eu persoana potrivită să dau un răspuns care să le acopere pe toate. Nu am alte experiențe decât cu această scoală, nu am predat niciodată în alte școli. Am văzut alte școli doar în inspecții școlare, iar în acele situații, copii sunt foarte respectuoși însă lăsând la o parte faptul că sunt mai puțin formali decât eram noi, fundamental vorbind, sunt mai dezinvolți și mai diferiți și nu discutăm aici de faptul că ar fi lipsiți de respect ci de faptul că nu mai au răbdare să asculte, sau că nu sunt de acord cu anumite lucruri dar nu șiu neapărat dacă e rău sau e bine. Cred că mai mai important este să obținem o reacție de la ei și până la urmă chiar și reacțiile negative sunt într-o oarecare măsură ok, pentru că mă gândesc că ar fi foarte rău dacă nu ar avea nici un fel de reacție.

 

M.S. Doamna Trif, în acest moment televizorul și internetul câștigă teren în defavoarea cărților. Cum credeți că pot câștiga profesorii lupta împotriva tehnologiei actuale?

A.T. DA… în primul rând nu cred că trebuie să câștigăm o luptă ci cred că toți ar trebui să avem de câștigat. Ideal cred că ar fi să încercăm să integrăm, să încercăm să ne ducem noi către copii pentru că nu vom putea aduce copii spre noi așa cum ne-am dori, în sistemul vechi în care noi am fost educați. Lumea s-a schimbat, au internet, au televiziune însă nu cred că televiziunea le este cel mai mare dușman. Cred că dacă avem ceva de câștigat este competiția cu tabletele și telefoanele mobile. Dacă este într-adevăr o luptă, cred că ar trebui să integrăm aceste dispozitive în ore, iar dacă dorim să câștigăm, ar trebui să mergem noi spre lumea lor.

M.S. Astăzi mai citesc copiii cărti?

A.T. Eu mă raportez la ceea ce văd la mine în școală și cred că acești copii citesc mai mult decât cei de acum 5-7 ani. În fiecare clasă în care intru văd pe bancă diverse cărți pe care le citesc în pauze sau când se plictisesc, în timpul orelor. Să știți că am încercat să îmi explic fenomenul și cred că e foarte bine. Este adevărat că noi cei care avum o anumită vârstă am dori să citească din marii clasici dar se pare că în în sprijinul copiilor au venit toate aceste edituri mari care publică cărți de tip fantasy sau SF care sunt pe gustul lor, dar mai imporatnt este să citească pur și simplu, să se antreneze. Inclusv cei din ciclul primar citesc și discută la școală și cred că e foarte important să aibă părerile lor și să acumuleze cât mai mulțe lecturi.

M.S. După cum spuneați acum, persoane provenind din mediul educațional dar și cei care formează opinia publică, afirmă că în ziua de azi nu se mai face școală. Cât adevăr este în afirmația asta?

A.T. Da, nu știu de ce se face o astfel de afirmație, comparând cu acum 10-15 ani. Eu cred că se face școală, poate nu se mai face școală așa cum se făcea atunci, la fel cum școala de azi este diferită de școala care se făcea în trecut. Nu se mai face cum și-ar dori unii care au rămas blocați în anumite perioade și cu anumite idei… și cred că e foarte bine că nu se mai face școala așa. În excursia despre care vă povesteam, în Elveția am realizat că înțeleg foarte bine tot ce se dicută, nu îmi dau seama în ce proporție, dar eram incapabilă să scot două vorbe și am tăcut vreo 3-4 zile pentru că în școală nu am fost învățați să conversăm. Citeam foarte bine, scriam foarte bine dar nu știam să vorbim. Ei, acum nu se mai face școala așa. Nu se mai întîmplă ca atunci când un elev se întâlnește pe coridor cu un profesor ca el să se lipească de un perete dar eu zic că e bine.

M.S. Am observat că vorbiți cu plăcere despre școala de azi. Mai aveți alte pasiuni în afară de limba franceză?

A.T. Mai am. Îmi place mult să citesc, îmi plac animalele. Am un câine pe care îl iubesc și m-am gândit de foarte multe ori că dacă ar fi să o ia de la capăt nu aș exclude varianta de a deveni medic veterinar. Îmi place foarte mult sportul și în egală măsură îmi plac oamenii, să vorbesc cu ei, să socializez.

 

M.S. Doamna Trif, făcând o comparație cu perioada în care dumneavoastră erați elevă, considerați că învățamântul este în regres? Ce ați schimba dumneavoastră în acest sistem?

A.T. Este o întrebare foarte grea. Tot timpul se schimbă ceva. Nu aș mai schimba nimic, sunt mult prea multe schimbări și simt că nu se mai fac ore. Se întâmplă tot mai des ca ceea ce a fost valabil anul trecut să nu mai fie valabil azi, nu reușești să aprofundezi o anumită direcție că trebuie să o iei într-o alta. Suntem bombardați de schimbări și nu apucăm să judecăm dacă este bună sau nu, calea pe care am mers. Știți ce aș schimba totuși, faptul că părinții ar trebui să înțeleagă că dacă ei vor veni înspre noi, copii lor vor avea de câștigat. Sigur, ei aud în media lucruri nu foarte bune despre învățământ și deloc flatante despre dascăli. Atunci când părinții vor înțelege că noi dascălii avem sute de elevi pe care nu îi putem gestiona așa cum și-ar dori, însă cred că dacă părinții s-ar solidariza cu școala, lucrurile ar decurge altfel. Reîntorcându-mă la întrebare dumneavoastră de mai devreme legată de cum era școala pe vremuri, eu îmi aduc aminte că parintele era solidar cu școala. Dacă un copil făcea o prostie și era pedepsit sau primea o notă mică la școală, replica părintelui era:… Bine ți-au făcut dacă nu îți vezi de treabă! Nu îmi doresc neaparat asta, însă îmi doresc mai mult credit din partea părinților, aș dori să vină mai des pe la școala, aș dori să ia legătura mai des cu noi și să îi implicăm mai mult pentru că nu știu dacă ei înțeleg de fiecare dată că și noi ne dorim același lucru ca și ei, și anume să le fie bine copiilor noștri.

M.S. Dumneavoastră și cei din sistemul educațional știți foarte bine că România are la momentul actual foarte mulți olimpici la matematică și informatică, pe plan internațional. Este suficient acest lucru?

A.T. Nu cred că este suficient. Nu cred că sunt singurii olimpici, dar cred că sunt probele cele mai răsunătoare și care pot fi mai ușor globalizate. La limbi străine sau limba română este mai greu să susții olimpiade internaționale, depinde de specificul materiei. E foarte bine să știe copii matematică și informatică dar trebuie să știe câte puțin din fiecare, să pună bazele unei culturi generale iar mai apoi să se poată specializa. Copilul nu trebuie îndreptat din liceu către o anumită direcție, ci trebuie să îi dăm chei care să il ajute ca mai apoi la facultate să meargă în direcția pe care și-o dorește și în care are talent.

 M.S. Totodată se vorbește despre corelarea cu piața muncii, oare e singurul lucru care trebuie urmărit sau educația este mai mult decât atât?

A.T. Îmi puneți niște întrebări foarte grele, nu știu în ce măsură voi putea să vă răspund. Evident că este important să fie corelată școala cu piața muncii. Uitându-mă în jurul meu realizez că România are mulți oamenii cu studii superioare, noi toți facem facultăți, multe facultăți, toată lumea are o diplomă în buzunar și totuși e nevoie și de un zugrav, de un meseriaș pe care nu îl găsești și atunci mai suntem noi corelați cu piața muncii. Păi școlile de arte și meserii nu mai sunt nici căutate nici nu prea mai sunt… dar este nevoie de ele aș spune eu. Ar fi frumos să fim corelați, dar trebuie să conștientizăm specificul pieței și să ne axăm pe ceea ce se cere pe piața românescă. Toată lumea știe că exportăm creiere, producem persoane competitive care în momentul în care și-au terminat studiile au plecat din țară, cred că ar trebui să facem în așa măsură încât acești oameni minuați să nu îți mai dorescă să plece, să rămână acasă și să ne dea nouă ce au ei mai bun. Am avut elevi excepționali în cariera mea de care sunt foarte mândră și în urmă cu ceva timp m-am întâlnit cu o fostă elevă din primele generații cărora le-am predat, o persoană care a călătorit mult prin lume, prin varii țări europene și nu numai, unde a muncit și a trăit, ca mai apoi să se întoarcă acasă. Iar eu am întrebat-o: Ai văzut atât de multe locuri, ai acumulat atât de multă experiență, de ce ai ales să te întorci acasă? Iar ea mi-a dat un răspuns minunat la care nu mă așteptam dar care mi-a mers direct la suflet. – Așs este, știu foarte multe lucruri însă pur și simplu nu mai am chef să dau afară din țară tot ceea ce eu știu, vreau să stau la noi acasă și toată știința mea să o dau aici în țară.

M.S. Ați spus de nenumărate ori, chiar și în acest interviu că sunteți mândră de elevii pe care i-ați pregătit, sunteți mândră de școala în care predați. Cum vedeți viitorul Colegiului Național ”Liviu Rebreanu”?

A.T. Sper la mai bine, cred că omul este dator să spere la mai bine. Sigur, sunt foarte legată emoțional și de școală pentru că tot ce am devenit este datorită acestui loc, cred că am avut mare noroc să ajung în această școală și să întâlnesc oamenii pe care i-am întâlnit, colegi deosebiți, copii care te motivează să fi mai bun, ridică ștacheta permanent. Sper să fie din ce în ce mai bine, să câștigăm încrederea părinților, sper ca educația să își remedieze imaginea în ochii publicului.

M.S. Doamnna profesor, noi vă mulțumim pentru amabilitatea cu care ne-ați acordat acest interviu pentru publicația noastră Nota BN… și dat fiind faptul că ne aflăm la început de primăvară, publicația noastră vă oferă un mărțișor, acest simbol al primăverii. O primăvară însorită alături de cei dragi vă dorim.

A.T. O primăvară liniștită vă doresc și eu.

 

Interviu realizat de: Mihai Sărmășan 

Imagine şi fotografii: Maria Onofrei

Transcriere text-video: Amalia Pop

 

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.