Interviurile Nota BN. Raluca Vasiluț, tânăra bucovineancă adoptată de Bistrița, despre pasiunea sa pentru nai. VIDEO și FOTO

Publicația noastră Nota BN vă oferă într-o zi frumoasă de duminică, un interviu cu o tânără bucovineancă adoptată de Bistrița, Raluca Vasiluț, componentă a ansamblului profesionist „Cununa de pe Someș”, artistă care cântă la nai și care este foarte pasionată în ceea ce face la Centrul Cultural Municipal Bistrița. 

F.D. Bună ziua doamnelor și domnilor. Astăzi vă prezentăm, așa cum v-am obișnuit, un nou interviu marca Nota BN. De astă dată o avem invitată pe Raluca Vasiluț, o naistă talentată care face parte din ansamblul profesionist „Cununa de pe Someș”, din cadrul Centrului Cultural Municipal Bistrița. Bună Raluca !

R.V.  Bună Florina.

F.D. De unde pasiunea pentru nai și de când ai această pasiune?

R.V. Am început destul de târziu, în clasa a-8-a ,în cadrul Școlii Generale din Poiana Ștampei, acolo unde eram elevă la acea vreme. Dintr-o întamplare aș putea spune, doi tineri studenți au venit să selecteze copiii pentru un mic grup folcloric, iar la îndrumarea tatălui meu am ales naiul ,neștiind prea multe despre acest instrument, dar acum nu pot decât să-i mulțumesc pentru că nu cred că m-aș regăsi mai bine cântând la alt instrument.

Interviurile Nota BN. Raluca Vasiluț, tânăra bistrițeancă pasiunată de nai

Interviurile Nota BN. Raluca Vasiluț, tânăra bistrițeancă pasiunată de nai

Publicată de Nota BN pe Luni, 18 februarie 2019

F.D. Ce studii ai făcut în domeniu?

R.V. În clasa a-9-a am mers la Piatra-Neamț, la Liceul de Arte „Victor Brauner”. Acolo am studiat timp de patru ani, după care mi-am continuat studiile universitare la Universitatea de Muzică din Bucuresti, au urmat încă doi ani de master, după care m-am întors pe meleagurile natale să zic așa. M-am întors la Bistrița, unde m-am angajat în cadrul ansamblului Cununa de pe Someș.

F.D. La ce concursuri ai participat, interne sau internaționale?

R.V. Am participat în perioada liceului la câteva concursuri naționale, fiind totuși începătoare nu am avut rezultate extraordinare, dar în perioada de maturitate artistică dacă pot să o numesc așa, am început prin participări în Ucraina la Cernăuți la un festival numit “In Grădina cu flori multe” de folclor și “Vise printre stele” de muzică ușoară unde am obținut locul întâi. De asemenea am participat în Bulgaria la un festival unde am obținut Marele Premiu.

F.D. Cum vezi viața cultural-artistică din orașul nostru, din Bistrița?

R.V. Am fost foarte plăcut impresionată de Festivalul Nunta Zamfirei. Auzisem de el dar nu mă gândeam că e chiar atât de grandios. Am avut ocazia să văd foarte multe țări participante și o sumedenie de culturi interesante. Cred că e un mare beneficiu,atât local cât și național.

F.D. Ne-ai putea spune care sunt planurile de viitor sau cum te vezi în perspectivă peste 10-15 ani?

R.V.  Greu de spus.Nu știu dacă am planuri chiar pentru următorii 15 ani, dar pentru un viitor apropiat aș vrea să mă implic mai mult în viața folclorică autentică. De-a lungul timpului am experimentat tot felul de genuri, acum apropierea asta de folclor prin intermediul ansamblului, m-a făcut să vreau să descopăr si mai mult latura aceasta pastorală și să o redau printr-o viziune proprie. Aș vrea sa-mi pun oarecum  amprenta poate printr-o serie de recitaluri solo, în care pot să mă dezvălui mai bine ca artist.

F.D. Raluca spune-mi te rog,ai vreun artist care te inspiră?

R.V.  Chiar când am început să cânt la nai, îl aveam foarte apropiat de suflet pe Gherghe Zamfir, muzica lui chiar m-a fermecat .În timp, pe măsură ce am evoluat, pe măsură ce am avut în cadrul facultății mai multe experiențe cu mai multe genuri muzicale, am fost și sunt captivată de Damian Drăghici, un naist mai puțin cunoscut…dar m-a fascinat tot timpul efervescența lui și felul lui rebel de a fi. Acum ce sa zic, cum vă spuneam odată cu întoarcerea la origini dacă pot s-o numesc așa, am început să devin atrasă de folclor, de muzica noastră autentică si pe linia lui Grigore Leșe, o muzică simplă si sinceră așa cum suntem noi românii.

F.D. Mai spune-ne te rog ce i-ai sfătui pe toți cei care vor să studieze naiul sau cei care vor sa înceapă să cânte la nai?

R.V. Să nu-și facă iluzia așa cum mi-am făcut eu că ar fi un instrument ușor. Nu este ușor ,dar este foarte frumos, cu foarte multe posibilități, departe de a fi primitiv, cum e numit în țară la noi. Se pot face lucruri extraordinare, se poate cânta orice gen de muzică, cum am și dat exemplul lui Damian Drăghici, cântă jazz într-un mod extraordinar. De asemenea sunt o mulțime de artiști internaționali care adoptă muzică clasică, muzică pop, deci se pot baza pe acest instrument, îl recomand dar repet,nu este ușor deloc.

F.D. Mulțumim talentatei noastre naiste Raluca Vasiluț pentru interviul acordat și vă invităm să vizionați interviul nostru pe publicați Nota BN.Vă mulțumim.

R.V. Și eu vă mulțumesc.

Interviu realizat de: Florina Dumitrescu

VIDEO și FOTO: Maria Onofrei Burisuc

Montaj VIDEO: Alin Muntean

Transcriere text-video: Gabriela Chelaru

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.