Interviurile Nota BN. Scriitorul Virgil Rațiu despre Bistrița de altădată, despre viață, politică, civism și cărți. FOTO și VIDEO

Echipa Nota BN a realizat un interviu cu domnul Virgil Rațiu, una dintre cele mai pitorești personalități ale vieții publice bistrițene, om politic de dreapta și scriitor cunoscut în toată țara.

M.S. Bună ziua doamnelor și domnilor,

Ne aflăm la o nouă ediție a interviurilor Nota BN, iar de această dată îl avem ca invitat pe domnul Virgil Rațiu. După cum vedeți ne aflăm într-o formulă lărgită, alături de mine se află și colega mea, Amalia Pop.

Domnule Rațiu, vă muțumim că ați acceptat invitația noastră la acest interviu și totodată de a vă adresa câteva întrebări.

V.R. Vă muțumesc și eu tuturor pentru invitație. Bună ziua sau mai bine zis Bună seara!”

M.S. Domnule Rațiu o să încep cu o primă întrebare. Ați absolvit liceul în anii ’60 la Bistrița?

V.R. În anii `70.

M.S. Cum era orașul Bistrița atunci și cum este acum?

 V.R. Cum să spun, era un oraș foarte frumos, în sensul că era un oraș liniștit, nu prea mare, avea cel mult 15000 de locuitori, sunt în Bistrița de la vârsta de 5 ani, în 1956 părinții s-au mutat la Bistrița din anumite motive și sigur că ne-au adus și pe noi. În Bistrița am fost la grădiniță în grupa mare, iar după aceea la școala generală. Primele clase le-am făcut în clădirea în care azi se află Colegiul Național ,,Andrei Mureșanu”, iar apoi s-a construit Școala Generală Nr.1… apoi am ajuns la Liceul ,Liviu Rebreanu”. A fost minunat, nu am decât amintiri foarte plăcute. Parcă prin ’68 am văzut prima mașină, era o Volga neagră, era a doctorului Dascălu și toți copiii alergam după ea undeva, pe strada Independenței că acolo ne mutasem între timp. Era o arătare să vezi în Bistrița o mașină neagră mare, în rest viață normală de copil cu mulți prieteni.

M.S. Vă place mai mult acum decât atunci orașul Bistrița?

V.R. Bistrița mi-a plăcut întotdeauna pentru că are un specific aparte al burgului, are și o vechime cunoscută de toată lumea, cetatea Bistriței era într-o eternă legatură comercială cu celelalte cetăți din țară. Cum să nu-ți placă Bistrița? S-a schimbat în ultimii ani, după schimbarea adminitrativă a țării s-a trecut din nou la județe și la comune, viața s-a transformat, a devenit altceva.

A.P. Domnule Rațiu știm că în anii ’80 ați fost implicat politic. De ce nu ați continuat pe această linie, a politicii?

V.R. Dacă e să discutăm despre politică, ar trebui să facem altceva. Întâmplarea face să am la mine un text, că să vă spun ce înseamnă politica și să înțeleagă toată lumea pentru că politica nu este o joacă așa cum cred unii azi. Alaltăieri m-am ocupat de niște texte ale lui Mihai Eminescu și printre ele există o trimitere la ceea ce înțelegea Mihai Eminescu atunci, în sec. XIX. Nota respectivă e făcută de Alexndru Vlahuță în 1879 și zice așa: ‘,,Într’o zi m`am dus la tipografie să’l iau ca să mâncăm împreună. L’am găsit făcând corecturi. Era palid şi foarte obosit la faţă.

– Uf, nu mai pot, nu mai pot, aş vrea să mă duc undeva la ţară, să mă odihnesc vreo două săptămâni…

– De ce nu te duci?

– Dar unde să mă duc? Cu ce să mă duc? Pe cine să las în locul meu?…

Tare-aş vrea s’adorm odată, şi să nu mă mai deştept”.

Foarte trist ceea ce spune Mihai Eminescu. De aici putem porni să discutăm despre ceea ce înseamnă politica, nu e de glumă sau cum cum se spune în Ardeal, nu e de șagă, dar polictica astăzi e tratată așa la suprafață. Ca să dau doar un nume. Liviu Dragnea cînd comunică ceva la Tv o face zâmbind, ciudat și șmecherește, comunică tot felul de lucruri care pe mine nu mă mai interesează decât dezvoltarea României, dacă România nu se dezvoltă, politica nu mai este nimic. În `90 eram cu toții niște naivi și niște fraieri în același timp pentru că mișcarea care a început s-a dovedit a fi o revoluție, o lovitură de stat bine orchestrată de Ion Iliescu, Petre Roman și care au mai fost pe acolo. Au mai făcut și o mare nenorocire, l-au împușcat pe Ceaușecu tocmai în ajunul de Crăciun ceea ce este inadmisibil. Primisem un telefon în acel moment de la cel mai bun prieten al meu care locuia în Germania și m-a întrebat: Ce ați făcut mă acolo? L-ați împușcat pe Ceaușecu tocmai în ziua de Crăciun, l-ați împușcat așa repede? Ce-i în capul vostru?

Atunci am realizat ce blestem s-a așezat peste România, împușcând un conducător de țară fără judecată justă, fără un proces. Ceaușecu nu trebuie condamnat pentru că el a făcut și lucruri bune. A greșit pentru că și-a ținut poporul în înfometare ani de zile, acestea au fost faptele grave ale lui Ceaușescu și ale Elenei Ceaușescu. Și în `90 am crezut cu toții că putem face ceva pentru România că pe noi asta ne interesa. Din păcate a început prost prin decizia lui Ion Iliescu care a permis înființarea a zeci de partide.

M.S. Undeva între anii` 82 și `84 ați fost unul inițiatorii Zilelor Liviu Rebreanu și a Saloanelor Liviu Rebreanu, manifestare care a fost interzisă prin `89 și reluată după `90.

V.R. Eu am lucrat înainte la Clubul Tineretului din Bistrița unde am creat niște structuri care erau gata făcute când Nicolae Gălățeanu, directorul Casei Municipale de Cultură de atunci a vorbit cu mine și ne-am înțeles să mă mut la Casa de Cultură și la un moment dat Gălățeanu ne-a chemat pe toți, pe mine și ceilalți instructori și ne-a spus: ,,Măi, trebuie să schimbăm ceva în Bistrița, fiecare pe domeniul lui, să propuneți ce activități vom face. Atunci eu am propus trei mari festivaluri, zile le-am numit mai întâi, Zilele Liviu Rebreanu, Zilele George Coșbuc. Am discutat cu Giuseppe Navaro și a propus de la București, alături de alți colegi din Bistrița am pus la cale festivalul de satiră și umor Mărul de Aur. La toate aceste 3 festivaluri eu am scris regulamentul și așa a ajuns Bistrița să devină foarte cunoscută prin aceste festivaluri și prin Zilele Liviu Rebreanu care ulterior au fost transformate în Saloanele Liviu Rebreanu la ideea lui Oliv Mircea cu care colaboram foarte bine.

M.S. Ați întâmpinat dificultăți la vremea respectivă din partea regimului?

V.R. Erau tot felul de piedici. Îmi aduc aminte că de la secția de propagandă a partidului de la județ ni se cereau textele care urmau să fie interpretate pe scenă în festivalurile de satiră și umor. Unii trimiteau aceste texte, alții nu le trimiteau spunând că nu le-au scris, le știm, dar nu le-am pus pe hârtie. Făceam un dosar pe care îl duceam acolo la propaganda PCR din Bistrița, dar pe scenă se întâmpla întotdeauna cu totul altceva, deci nu le puteau face absolut nimic așa că de asta era plin de haz. A intrat pe scenă un grup din Reghin, aveau un căluș în gură, moment în care șefa Comitetului de Cultură a strigat la mine să mă duc să închid cortina, asta se întîmpla la Sângeorz-Băi.

 

Interviurile Nota BN. Scriitorul Virgil Rațiu despre Bistrița de altădată, despre viață, politică, civism și cărți.(PARTEA I)

Interviurile Nota BN. Scriitorul Virgil Rațiu despre Bistrița de altădată, despre viață, politică, civism și cărți.(PARTEA I)

Publicată de Nota BN pe Duminică, 25 Februarie 2018

 

A.P. De-a lungul timpului ați colaborat cu reviste prestigioase precum Vatra, Tribuna, Familia sau Convorbiri Literare și ziare, precum România Liberă sau Ziua. Exista o oarecare efervescență literară în anii `80, `90?

V.R. În anii `80 exista efervescență literară în anii `80, eram mult mai tineri. Țelul fiecăruia era să scoatem, să edităm cărți. În `75 am zis să scot un volum de versuri la Editura Litera din București unde se plătea editarea unei cărți. M-a costat 4300 lei editarea unui volum. Titlul volumului era: ,,Atunci când te reîntorci acasă”, iar mesajul este o retrimitere continuă la patrie. Iar cei de la editură mi-au cerut insistent să schimb denumirea de Ardeal cu Transilvania, dar eu nu am vrut și evident ne-am certat pe tema asta. Până la urmă au acceptat, iar cartea a apărut așa cu Ardeal. Întreaga carte era dedicată românilor refugiați din Ardealul de Nord din cauza trupelor hortiste și descriu în poezii întoarcerea lor acasă, bucuria de a veni să-și vadă casa, părinții, neamurile. Pe cei care au rămas prin zonă pentru că foarte mulți români s-au mutat la Timișoara sau Sibiu, București și Iași din pricina crimelor pe care le-au făcut hortiștii. Dar am editat cartea, iar țelul meu era să pot să îmi las barbă ca orice artist și să intru la grădina și restaurantul Uniunii Scriitorilor pe calea Victoriei din București.

M.S. Câte exemplare ați scos la vremea respectivă?

V.R. În jur de 1000 de exemplare. Însă partea interesantă este că eu am platit 4300 de lei pentru editarea carții, dar m-au chemat la poștă și mi-au mai dat 8000 lei, deoarece cartea s-a vîndut.

A.P. Cum resimțiți atmosfera literară astăzi?

V.R. Este sănătosă, mult mai dură pentru că fiecare își dorește și e normal să își dorească să iasă în față. Mai ales să se afirme prin cărți și prin colaborările pe care le au cu anumite publicații.

Spunea-ți de România Liberă și de Ziua. Acolo s-a întîmplat așa, venise la putere Partidul Unității Naționale Române, încă lucram la Casa de Cultură, eram director și pentru că eram clar de dreapta, publicam în săptămânalul Contrapunct din București, mi-au cerut să plec de la Casa de Cultură din motive pe care eu le consider politice. Tocmai era lansată Alianța Civică, în care eram membru, am anunțat că și la Bistrița s-a constituit un grup de inițiativă pentru Alianța Civică. Eu am publicat acest lucru în săptămânalul Cadran de la Bistrița și am fost certat pentru acest fapt de către unii colegi pentru că am publicat fără să le spun. Astfel, a urmat o conferință națională a Alianței, ne-am întalnit la București, acolo am vorbit cu Petre Mihai Băcanu și i-am prezentat situația de la Bistrița și a zis ,,vină cu actele că te angajez la Romănia Liberă”. Așa am ajuns eu la România Liberă și tot atunci prietenul meu, Marius Oprea, cunoscut istoric care cercetează crimele din timpul regimului comunist m-a întrebat dacă nu vreau să colaborez cu Europa Liberă. Și atunci am vorbit la Poștă și mi-au instalat un telefon separat pentru că totul se trasmitea prin telefon, eu spuneam informația, iar dactilografa scria. Telefonul mai mult era nefuncțional decât mergea, două săptămâni mergea, două săptămâni nu mergea. A fost foarte greu.

 

Interviurile Nota BN. Scriitorul Virgil Rațiu despre Bistrița de altădată, despre viață, politică, civism și cărți.(PARTEA a II-a)

Interviurile Nota BN. Scriitorul Virgil Rațiu despre Bistrița de altădată, despre viață, politică, civism și cărți.(PARTEA a II-a)

Publicată de Nota BN pe Duminică, 25 Februarie 2018

 

A.P. Ați condus Editura Aletheia din Bistrița. Cum vedeți viitorul cărții scrise?

V.R. Mai întâi trebuie să povestesc cum am ajuns director la Aletheia. În `95 am lucrat aproape un an, întreg la Europa Liberă și România Liberă, din păcate nu reușeam să public informația în timp util, astfel,  Petre Mihai Băcanu a ajuns să mă certe că nu sunt suficient de vioi, iar eu am ajuns să îi reproșez lui Petre Mihai Băcanu că nu s-a ținut de cuvât când a spus că va instala un fax care era extrem de util. Evident ne-am certat și a trebuit să plec, dar am rămas colaborator doar la Cotidianul. Fiind în această postură, la Bistrița trebuia să caut un loc de muncă și cu ajutorul lui Alexandru Uiuiu și directoarea Cornelia Macarie,… o cunoșteam demult, astfel m-am adresat ei și a fost de acord să mă angajeze ca distribuitor de carte, aveam și câteva librării în subordine. Mi-a plăcut munca asta de a mă juca cu cărțile, au fost niște ani foarte buni pentru mine pentru că citeam și scriam foarte mult, cărțile erau acolo la dispoziția mea. Dar pentru că a urmat înființarea editurii, aceasta avea nevoie de un consilier editorial profesionist, iar eu dețineam această hîrtie de consilier editorialist. Aveam toate ingredintele de a porni o editură, editura Aletheia care a mers foarte bine, se publicau peste 30 de titluri pe an, ceea ce a fost foarte bine pentru o editură mică din Bistrița. Așa am ajuns să fiu director al editurii, și al cărei director sunt și acum deși nu prea vin să publice, pentru că se caută editurile mai mari, precum cele din Cluj, Iași sau București.

A.P. În era asta a tehnologiei care credeți că este viitorul pentru cartea scrisă?

V.R. Încă se cumpără cartea scrisă, dar a scăzut numărul cărților vândute, și pot să spun că de când sunt în retragere, nu în pensie, de când sunt în retragere am observat că numărul cititorilor a scăzut, dar sigur situația nu e atât de alarmantă, precum se spune. Sunt încă mulți cititori care preferă cartea decât să citească pe monitor. Dar acest demers al tehnologiei nu poate fi împiedicat, iar librăriile vor ajunge exact ca și în Occident, vor exista locuri speciale pentru cărți și cu siguranță nu vor dispărea.

M.S. Spuneați și dumneavoastră mai devreme că sunteți membru al Uniunii Scriitorilor din 1980. Este important pentru un scriitor să facă parte din Uniune sau opera contează mai mult?

V.R. Sigur că este important să faci parte din Uniune, dar evident că opera contează mai mult. Există o singură Uniune a Scriitorilor în România, restul sunt tot felul de asociații, sigur ca e bine să fii membru pentru că relațiile sunt altele între membrii unei Uniuni așa că toată lumea tinde să ajungă acolo, dar ca să intri în Uniune trebuie să îndeplinești niște condiții, trebuie să ai cel puțin două cărți editate. Eu aveam deja două cărți editate în 1990, la editura Dacia.

A.P. Așa cum spuneați mai devreme sunteți în retragere acum, din punct de vedere oficial, dar totuși aveți un tonus foarte bun, arătați ca o persoană dinamică. Sunteți implicat în diverse proiecte?

V.R. Da, evident, încă public la cotidianul Mesagerul. Mă ocup de editarea unor cărți, sunt solicitat în stânga și în dreapta să recitesc și să corectez diverse texte unde e cazul. Mă străduiesc foarte tare să termin un nou roman, în timp ce un roman se află pe rol. În timp ce la o editură din București al cărui nume nu vi-l spun încă va apărea ediția a 2-a a cărții ,,Carte de bucate necolorate”, care va avea condiții grafice excepționale. Va fi o ediție foarte plăcută și așteptată pentru că am mai fost întrebat când va fi gata. Anul trecut am reeditat ,,Cartea de rugăciunițe”, rugăciuni pentru copii. Vreau să reeditez cartea pentru copii ,,Alfosel conectat la internet”, trebuie puțin revizuită. Simt că lucrez foarte bine și foarte repede, îmi fac timp ca să am timp.

M.S. Domnule Rațiu, publicația noastră Nota BN vă mulțumește pentru amabilitatea cu care ne-ați oferit acest interviu. În primul rînd, vă dorim sănătate, să puteți duce la bun sfârșit toate proiectele despre care ne-ți vorbit adineaori. Amalia îți mulțumesc pentru ajutor.

V.R. Și eu vă mulțumesc pentru că ați pus întrebări pertinente, cee ce este foarte important. Se vede că știați cu cine veți sta de vorbă și v-ați pregătit în acest sens.

 

Interviurile Nota BN. Scriitorul Virgil Rațiu despre Bistrița de altădată, despre viață, politică, civism și cărți.(PARTEA a III-a)

Interviurile Nota BN. Scriitorul Virgil Rațiu despre Bistrița de altădată, despre viață, politică, civism și cărți.(PARTEA a III-a)

Publicată de Nota BN pe Duminică, 25 Februarie 2018

 

Interviu realizat de: Mihai Sărmășan și Amalia Pop

Imagine şi fotografii: Maria Onofrei

 

Recommended For You

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.