POLITICĂ

Dan Ivan: Avem de dezvoltat județul și să-l ducem la un alt nivel

Distribuire articol:

R: Sunteți candidat oficial al Alianței Drepata Unită pentru Consiliul Județean Maramureș. De ce ați intrat în această competiție grea?

Da, voi fi candidatul dreptei din Maramureș, fiindcă avem un candidat al PSD de cealaltă parte, iar lupta cred că asta va fi, între mine și domnul Zetea.

Și PNL și-a desemnat candidat..

PNL n-a trecut testul, atâta timp cât președintele în funcție nu mai are curaj să candideze pentru un nou mandat. E clar că asistăm la un eșec, iar desemnarea unui candidat din organizația de tineret a lor, demonstrează că au renunțat la funcție în favoarea PSD. Cel mai probabil că au o înțelegere în acest sens, așa cum au și la Timiș, Brașov, Bacău, București și în multe județe.

Ce șanse vedeți în acest sens?

VD: Șanse bune. PSD a mai condus județul și a pierdut în 2020, dacă domnul Zetea și-ar fi făcut treaba, ar fi mers mai departe, dar n-a fost cazul. Nu văd de ce acum ar performa. Eu vreau să vin cu o viziune nouă, modernă, care n-are legătură cu stilul lor vechi prin care își stresează primarii și îi obligă să stea lângă ei. Noi avem de dezvoltat județul și să-l ducem la un alt nivel, iar pentru asta trebuie să valorifică tot ce avem mai bun. Pe mine nu mă interesează că la Borșa va fi primar PSD sau de altă culoare politică. Acolo vreau să dezvolt întreaga zonă care adună peste 40 000 de persoane și care poate fi un mare centru economic și turistic la nivel european. Avem domeniu schiabil care trebuie extins, avem nevoie de un Aquaparc care să poată fi utilizat 365 de zile pe an, avem nevoie de un parc industrial și tehnologic pentru a dinamiza economia și mai avem nevoie de o promovare pe măsură a întregii zone. Nu orice județ are atâtea la un loc, iar Munții Rodnei și Munții Maramureșului sunt foarte spectaculoși și atractivi. demonstrat în toți acești ani că nu merită să mai conducă un județ ca Maramureș.

Sună bine, dar cum veți proceda? Aveți nevoie de susținere.

Dacă reușești să convingi oamenii, vei convinge și autoritățile, Guvernul sau cine mai poate fi partener. Mai avem fondurile europene, iar noi am dat viață unui mare program, așa cum e PNRR-ul, care vizează nu doar refacerea economiilor, cât și dezvoltarea lor. Noi avem nevoie de o relansare economică și de aducerea tuturor serviciilor publice la un nivel de calitate superior. Trebuie să ne dezvoltăm economic, să revitalizăm turismul rural, economia locală, să susținem activ producătorii locali.

 

R: Cum îi veți convinge pe maramureșeni? De ce Dan Ivan?

D I: Am un program clar și voi forma o echipă dedicată interesului public. Nu am în vedere membri de partid, ci fiecare să fie așezat în funcție de competențe  în așa fel încât să producem rezultate. PSD și PNL și-au pus toți politrucii și rudele în toată țara și azi nu mai vor să eficientizeze nimic fiindcă ar trebui să renunțe la oamenii pe care i-au angajat. Avem peste 3300 de primării. Unde ați mai văzut așa ceva? Organizarea teritorială e de pe vremea comuniștilor, din 1968, iar PSD PNL ne vorbesc de reforme. Cât să-i mai tolerăm?

Sunt persoane oneste și profesioniști care pleacă din țară fiindcă n-au nicio șansă. Fără pile nu pot face nimic, fiindcă totul e blocat politic.

R: Și totuși aveți candidați pentru primăriile din județ.

Nu pentru toate fiindcă oamenii sunt amenințați de PSD PNL. În comunități e o atmosferă de frică, teroare chiar. Sper ca oamenii în cabina de vot să aibă un moment de libertate și să acționeze în consecință. În cele mai multe cazuri primarii sunt mici baroni locali care controlează tot ce se întâmplă în comună. Au angajați dependenți de ei, firme care au contracte de prestări servicii cu primăriile și multe persoane care într-un fel sau altul care au o legătură cu instituția. Au control pe persoanele vulnerabile, pe asistenți sociali. Cei mai mulți primari exercită un control asupra oamenilor. Se știu lucrurile astea dar e o mare inerție și o teamă de schimbare.

R: Care sunt prioritățile, ce aveți în program?

DI: În primul rând trebuie finalizate toate proiectele ce țin de infrastructura de bază, drumuri, utilități. Pe urmă cred că trebuie să ne concentrăm pe dezvoltare economică și pe crearea de noi locuri de muncă bine plătite. Poate unele comune au asfalt nou dar viața oamenilor tot grea este. Dacă n-ai un loc de muncă bine plătit nu e bine. În funcție de specificul locului, va trebui să susținem economia locală prin orice mijloace, prin parteneriate publice-private. Trebuie să construim împreună unități de procesare a produselor agroalimentare, să relansăm industriile creative, de mobilă, agroturismul și serviciile de orice fel.

R Un președinte de CJ are de administrat instituțiile coordonate de Consiliul Județean. Credeți că puteți face mai mult?

Binențeles, noi nu trebuie să mai fim administratori de bani, adică să cheltuim ce primim, ci să fim creatori de resurse. Un Aquaparc, un domeniu schiabil sau un parc industrial poate genera venituri dacă e bine amplasat și bine condus. Noi trebuie să trecem la un alt nivel, la o nouă viziune și să dăm o perspectivă tinerilor, generațiilor care vin. Să știe că Maramureșul se va conecta la rețeaua de autostrăzi, că vom dezvolta sistemul de educație și sănătate și că va fi mai rentabil să trăiești aici decât în mari aglomerări urbane unde viața e scumpă. Noi trebuie să producem o cultură de calitate, un mediu sănătos, să avem zone bine dezvoltate care să producă la rândul lor dezvoltare și condiții pentru noi antreprenori, care să investească aici. Nu e greu.

Ce proiecte mai pregătiți?

Punctual avem de rezolvat problema deșeurilor, a drumurilor, a alimentărilor cu gaz, apă, avem de încheiat anumite programe europene în curs, iar pe urmă avem de rezolvat câteva lucruri esențiale începând de la construcția unor parcuri fotovoltaice pentru comunități, pentru ca acestea să-și asigure consumul propriu din aceste surse regenerabile de energie. Vorbim nu doar de sediu primăriei, ci de școli și alte instituții. Astăzi toate primăriile își cheltuie banii pe salarii și întreținerea clădirilor. Ne trebuie unități de valorificare a produselor agroalimentare pentru a crește economia locală și pentru a stimula investițiile în agricultură și turism local.

Avem nevoie de centre pentru persoane vârstnice, de centre de paleație și de asigurarea de personal și unități de servicii sociale. Voi propune acordarea unor sume de până la 1.000 de euro lunar pentru medicii de familie care lucrează în mediul rural și se stabilesc în localitățile unde asigurarea serviciilor de medicină primară este deficitară.

Trebuie să modernizăm rutele de cale ferată, cum e cea dintre Baia Mare și Satu Mare. Oriunde în Europa o astfel de distanță se parcurge în 25 de minute. Și sigur că avem nevoie de un drum expres care să ne lege de rutele importante de transport.

Vreau să extind programul de masă sănătoasă în școli, să avem creșe pentru ca tinerii să-și poată continua activitatea în perioada când copiii sunt mici.

Voi restaura și valorifica monumentele istorice, cum e Castelul de la Pribilești și altele care pot fi puncte de atracție.

Nu în ultimul rând voi realiza unui plan de acțiuni pentru curățenia întregului județ, în parteneriat cu comunele județului. Oriunde vom merge să ne simțim bine, să respirăm aer curat și să ne bucurăm de aceste locuri binecuvântate.

Dan Ivan este candidatul la președinția Consiliului Județean Maramureș din partea Alianței Dreapta Unită formată din USR și PMP.

 

Articol comandat de USR Maramureș, realizat de Apella SRL, cod mandatar CMF: 21240009, portal notabn.ro


Distribuire articol: