ULTIMA ORĂ, ACTUALITATE, POLITICĂ

Întrevederea premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu președintele Republicii Polone, Andrzej Duda

Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, despre situaţia de securitate, în noile condiții generate de conflictul ruso-ucrainean, şi dezvoltarea relaţiilor dintre cele două ţări.

„România şi Polonia sunt doi piloni de stabilitate în regiune care susţin abordarea coordonată a NATO pe Flancul Estic”, a afirmat premierul român.

„România şi Polonia au o lungă tradiţie de cooperare şi prietenie, consfinţită prin instituirea Parteneriatului Strategic în anul 2009 şi reînnoirea sa în 2015. Întâlnirea a constituit un prilej pentru a reitera, alături de preşedintele Andrzej Duda, angajamentul pentru dezvoltarea unei relaţii privilegiate între statele noastre şi pentru consolidarea cooperării, atât în cadrul NATO, cât şi în cadrul UE. În contextul evoluţiilor de securitate din vecinătatea noastră şi al escaladării acţiunilor Rusiei, asigurarea unei abordări coerente a NATO pe Flancul Estic este o prioritate pentru ţările noastre. Împărtăşim aceleaşi perspective privind securitatea şi acelaşi interes pentru o Vecinătate Estică stabilă şi sigură”, a arătat Ciucă.

Cu această ocazie, România şi Polonia și-au reafirmat susţinerea suveranității şi integritatea teritorială a Ucrainei, solicitările acesteia privind perspectiva sa europeană şi euroatlantică.