Învierea lui Isus. Istoria Sfintelor Paști

Hristos a Inviat!

Niciun evanghelist nu descrie Învierea Domnului, deoarece nu au fost martori la aceasta minune. Evanghelistii consemnează numai ceea ce s-a petrecut după ce Hristos a ieșit din mormânt. Din evanghelii aflăm că în prima zi a săptămânii, duminica, femeile mironosițe au venit cu miresme la mormântul lui Hristos, cu care aveau de gând să ungă, după obicei, trupul lui Iisus. Maria Magdalena, venită cu celelalte femei, ajunge prima la mormânt și uimită de vederea pietrei ridicate și a mormântului gol, nu le mai așteapta pe celelalte femei și aleargă să le vestească apostolilor cele petrecute. Ea nu mai vede îngerul, care le întampina pe celelalte femei și nici nu-i asculta mesajul – ca Hristos a înviat.

Pe când femeile mironosițe mergeau către apostoli să vestească cele întâmplate, sunt întâmpinate de Hristos cu următoarele cuvinte: ,,Bucurați-vă” și ,,Nu vă temeți”. El le repeta îndemnul dat de înger: ,,Duceți-vă și vestiți fraților Mei, să meargă în Galileea și acolo mă vor vedea”.

La mormânt ajung și Ioan si Petru. Deși Ioan sosește primul, el intra în mormânt după Petru. În afară de prezența giulgiului și a mahramei, care indicau ca Hristos a înviat, apostolii au văzut în mormânt ceva minunat. A fost o experiență învăluită în taina, care a constituit o adevărată iluminare. Din această clipă, Ioan a crezut fără șovaială în Învierea lui Hristos. Cei doi apostoli vor merge să vestească și celorlalți Învierea lui Hristos. Maria Magdalena, care îi urmase pe cei doi ucenici, nu pleaca de la mormânt, rămâne aici să plângă. Gândul ei era ca trupul lui Iisus fusese furat. Pe când plângea, potrivit Scripturii, i se arăta doi ingeri. După puțin timp, i se arăta și Hristos, pe care Îl aseamănă pentru început cu un grădinar, căruia îi cere să-i vestească unde a fost pus Hristos. După ce are loc recunoașterea lui Hristos, primește misiunea să meargă și să vesteasca ucenicilor: ,,Mergi la frații Mei și le spune: Mă voi sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru”.

Deși trupul lui Hristos fusese preamărit, Hristos accepta, în răstimpul celor 40 de zile, să se adapteze dimensiunilor actuale ale universului uman. Acest ,,trup al slavei”, după expresia paulină, nu mai este dependent nici de spatiu, nici de timp, căci nu mai face parte din lumea căzută. Arătările sunt un pogorământ față de slabiciunea omenească. Domnul se face accesibil simțurilor: poate fi văzut, auzit și chiar pipăit. Hristos cel înviat este tot atât de real ca și Cel dinainte de Patimi, dar se afla la alt nivel existențial, deoarece trupul Său nu mai este supus morții, în El strălucește Duhul. Deși trupul a fost îndumnezeit, ca și natura Sa omenească, firile vor continua să rămână neschimbate și de sine stătătoare pentru veșnicie.

Învierea lui Hristos nu este o simplă revenire la viața pământească, ci începutul altei vieți: viața veșnică, în care trupul omenesc nu mai este supus stricăciunii. De aceea, Biserica Ortodoxă cântă în ziua de Paști: ,,Prăznuim astăzi omorarea morții și începutul unei alte vieți, veșnice”.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că Mântuitorul a refăcut chipul divin din om, lepădând în mormânt, în dimineața Învierii, trăsătura pătimitoare. Din momentul morții și a Învierii Domnului, istoria intră în perioada eshatologică, iar Împărăția, aflată deocamdată în transcendent, tinde să înglobeze treptat toată creația. În Hristos cel înviat începe transfigurarea lumii, dar această transfigurare nu se descoperă decât prin mijlocirea acelora care au atins culmile sfințeniei.

Trebuie să reținem că Învierea nu-L îndepărtează pe Hristos de oameni. El continuă, chiar șezând de-a dreapta Tatălui, lucrarea de prefacere a lumii.

Cine poate vedea Învierea lui Hristos?

La aceasta întrebare Sfântul Simeon Noul Teolog răspunde: ,,Cei mai mulți oameni cred În Învierea lui Hristos, dar foarte puțini sunt cei ce o au și o văd în chip curat; cei ce n-au văzut-o însa nici nu se pot închina lui Iisus Hristos ca unui Sfânt și Domn, căci ,,nimeni, zice, nu poate să spună că Iisus este Domn decât numai în Duhul Sfânt” [1 Co 12,3], și altundeva: ,,Duh este Dumnezeu și cei ce se închină Lui trebuie să I se închine în Duh și Adevăr” [In 4, 24]. Căci nici preasfânta cântare, pe care o avem acum în fiecare zi în gură, nu spune: ,,Învierea lui Hristos crezând „, ci: ,,Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat”.

Învierea, cea mai veche şi mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, este singura minune care li se arată tuturor, credincioşi şi necredincioşi deopotrivă, spunea părintele Arsenie Boca.

În fiecare an, în Săptămâna Patimilor creştinii comemorează, prin post şi rugăciune, patimile şi Răstignirea lui Iisus Hristos, iar Duminică, în ziua sfântă a Paştelui, se celebrează Învierea lui Iisus, care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul Său.

Paştele, la evrei şi la creştini

Pesah-ul evreiesc avea loc în noaptea de 14 – 15 a lunii Nisan, când era lună plină, şi a fost sărbătorit pentru prima dată de evrei în jurul anului 1400 î.Hr. Cuvântul ebraic Pesah al vechilor iudei însemna trecerea sau aducerea lumii de către Dumnezeu de la nefiinţă la fiinţă, iar apoi a semnificat trecerea poporului israelitean din robia egipteană la libertate.

Începând cu anul 33 d.Hr, Paştele evreiesc a coincis cu patimile, răstignirea şi învierea lui Iisus, care a stat la temelia Bisericii creştine, evenimente care pentru creştini vor căpăta tot numele de Paşte.

(w500) Biserica S

Dacă mielul pascal a prefigurat încă de atunci sacrificiul şi jertfa de pe cruce a Mântuitorului Iisus Christos, Paştele a continuat să reprezinte pentru creştini o trecere: de la moarte la viaţă, dar şi o trecere de la robia păcatelor la starea de libertate a oamenilor.

Aceasta este explicatia preluării termenului de Paşte de către religia creştină de la cea ebraică.

Evreii celebrează Paştele timp de 8 zile, în perioada 15-22 Nisan, iar primele şi ultimele două zile impun respectarea strictă a regulilor religioase.

Pentru creştini, sărbătoarea de Paşte cuprinde cele trei zile în care au avut loc Răstignirea, Moartea şi Învierea lui Hristos, fapte amintite în biserică din Joia Sfântă până în Duminica Învierii.

Pentru primii creştini, Moartea Domnului sau Paştile Crucii era zi de întristare în care se ţinea post prelungit până în ziua Învierii, iar noaptea Paştelui era petrecută în biserici în priveghere şi rugăciune.

 

(w500) Icoana ÃŽn

Ca şi azi, momentul Învierii era întâmpinat cu cântări de bucurie şi cu lumină. Sărbătorirea Paştelui se prelungea o săptămână întreagă, săvârşindu-se în fiecare zi Sfânta Liturghie, la care toţi credincioşii se împărtăşeau cu Sfintele Taine ale lui Hristos.

Unele culte creştine – Biserica Mormonă, Martorii lui Iehova şi Adventiştii – nu serbează Paştele, deşi cred în Iisus Hristos.

Islamul îl consideră pe Iisus Christos ca fiind unul dintre profeţi, dar nu are în calendar un moment special care să recunoască Învierea lui Iisus.

Data Paştelui

Creştinii nu sărbătoresc în fiecare an la aceeaşi dată Paştele. Există date diferite de sărbătorire a Paştelui la catolici şi alte rituri creştine apusene, pe de o parte, şi ortodocşi, pe de altă parte.

Primul Sinod ecumenic desfăşurat la Niceea în anul 325 d.Hr a hotărât ca Paştele creştin să nu mai fie celebrat odată cu Paştele evreiesc (deşi, istoric, aceasta ar fi data reală), ci în prima duminică de după luna plină a echinocţiului de primăvară.

La Sinodul ecumenic de la Niceea, noţiunea de echinocţiu de primăvară a căpătat o semnificaţie deosebită – s-a considerat că este un moment reprezentativ pentru timpul primordial în care Dumnezeu a separat lumina de întuneric şi a poruncit ca lumina să fie dată de soare – ziua şi de lună – noaptea.

Până în 1582, toţi creştinii, indiferent de confesiune, sărbătoreau Paştele la aceeaşi dată. Modificarea s-a făcut odată cu reforma calendarului iniţiată de Papa Grigorie al VIII-lea, care a vrut să rectifice decalajul descoperit de astronomi între calendarul folosit până atunci, cel iulian, şi timpul real astronomic.

(w300) ÃŽnvierea

În timp ce catolicii au început să prăznuiască Paştele după noul calendar, Bisericile creştin-ortodoxe au rămas la sărbătorirea după vechiul calendar, care indica echinocţiul şi luna plină la date care nu mai corespundeau cu datele astronomice. Aşa se explică decalajul existent şi astăzi.

La conferinţa interortodoxă de la Constantinopol din 1923, Bisericile ortodoxe au încercat să combine calendarul iulian cu cel gregorian în stabilirea datei diferitelor sărbători. Astfel s-a ajuns la o variantă mixtă în care sărbătorile cu dată fixă, precum Crăciunul, să fie stabilite după calendarul gregorian, în timp sărbătorile cu dată variabilă, Paştele, urmau să fie stabilite tot după vechiul calendar iulian.

Au existat mai multe tentative de sincronizare a sărbătorii pascale, una dintre cele mai semnificative fiind Consiliul Bisericilor de la Aleppa, Siria, din 1997. Atunci s-a convenit ca echinocţiul să fie recunoscut în functie de observaţiile astronomice, luându-se în considerare meridianul de la Ierusalim unde a avut loc, de fapt, Învierea. Până acum nu s-a dat însă curs acestei înţelegeri.

 

sursa

creştinortodox.ro

wikipedia.ro

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.