ACTUALITATE, EDUCAŢIE/CULTURĂ

Ioan-Aurel Pop: Academia Română este mai bogată în spiritualitatea ei prin achiziţionarea unor manuscrise şi documente semnate Mircea Eliade

Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a afirmat, marţi, că instituţia pe care o conduce este “mai bogată în spiritualitatea ei” prin achiziţionarea unor manuscrise şi documente semnate Mircea Eliade.

“Avem ocazia de a anunţa achiziţionarea în patrimoniul Academiei Române, în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române, a unui tezaur aparţinător moştenirii noastre culturale. Nu e un lucru simplu, n-a fost un lucru uşor de realizat, dar el s-a petrecut într-un fel natural, pentru că menirea acestei instituţii, între altele, este şi tezaurizarea valorilor culturii româneşti şi universale în limitele posibilului (…). Academia este mai bogată, dar mai bogată în spiritualitatea ei”, a spus Ioan-Aurel Pop, la o conferinţă de presă desfăşurată în Clubul Academicienilor.El a accentuat că Academia este “foarte bogată” din punct de vedere spiritual, dar nu material şi a precizat că veniturile pe care le are acest for din donaţii sunt mici.

“Sunt mai mari cheltuielile pentru întreţinerea acestor donaţii, pe de-o parte, iar pe de altă parte ele nu sunt destinate unor scopuri lucrative, cum îşi închipuie anumite persoane, ci sunt destinate exclusiv tezaurului culturii româneşti, propăşirii culturii româneşti, sprijinirii valorilor intelectuale. Şi am avut un prilej, de această dată să achiziţionăm această zestre de care vă vorbeam şi care vine în chip firesc, de verificare a autenticităţii manuscriselor puse la dispoziţie de Casa de Licitaţie Historic”, a arătat preşedintele Academiei.

Ioan-Aurel Pop a subliniat că achiziţia nu deschide un fond nou, ci îmbogăţeşte Fondul Mircea Eliade al Academiei Române.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

“Nu stă în căderea mea să vă spun cât de importantă e moştenirea pe care a lăsat-o culturii româneşti Mircea Eliade. Nici nu e nevoie. Dar vreau să vă reamintesc că face parte totuşi din patrimoniul culturii universale. Dincolo de meandrele vieţii lui, care pot fi discutate, în aceste manuscrise se pot vedea iniţierile lui din tinereţe în cultura şi civilizaţia indică, de pildă, în cunoaştere tainelor civilizaţiei egiptene, în traducerea lui Giovani Papinni, de exemplu”, a spus Pop.

Ioan-Aurel Pop a mai informat că fondurile necesare achiziţiei Eliade, cu suma de 63.840 de euro, în cadrul licitaţiei organizate online de Casa de Licitaţie Historic, în 7 aprilie, au venit de la Fundaţia Patrimoniu a Academiei. Gabriela Dumitrescu, şef serviciu Manuscrise, Carte Rară al Bibliotecii Academiei Române, şi-a exprimat speranţa ca şi alte documente Eliade să vină în patrimoniul Academiei.
Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Manuscrisele, care au fost expuse în ziua conferinţei de presă la Clubul Academicienilor, vor fi donate Bibliotecii Academiei Române, pentru a completa Fondul Mircea Eliade de la Cabinetul de Manuscrise, Carte Rară şi a pune bazele constituirii unei arhive publice Mircea Eliade, la dispoziţia cercetătorilor operei sale.