DIN TRANSILVANIA

Ioan Șteff, reputat profesor de geografie din Bistrița, a plecat spre veșnicie

Ioan Șteff, unul dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați profesori de geografie din Bistrița, a plecat dintre noi, în noaptea de 30 spre 31 octombrie 2019. După ce, zeci de ani, inima profesorului a bătut pentru generații întregi de elevi, azi-noapte, neașteptat, aceasta a încetat să mai bată, iar profesorul Șteff  și-a început călătoria spre stele.

Născut la 4 iulie 1948 la Bistrița-Bârgăului, într-o familie cu 7 copii, Ioan Șteff a urmat cursurile liceului din Prundu Bârgăului și, mai apoi, ale Facultății de Istorie și Geografie din Suceava și a revenit, pe meleagurile natale, în calitate de profesor de geografie. După absolvirea facultății, a predat la Școala din Stegea, unde învățau copiii muncitorilor care lucrau la ridicarea Barajului Colibița, de pe Bistrița, o perioadă fiind și director al acestei școli. Mulți ani a fost profesor la Școala Gimnazială ,,Lucian Blaga” din municipiul Bistrița, până când s-a pensionat în anul 2017, fiind un dascăl apreciat și iubit de către elevi.

Deși s-a stabilit, la un moment dat, în municipiul Bistrița, profesorul Ioan Șteff trăia nostalgia frumoasei văi a Bârgăului, unde și-a trăit copilăria și tinerețea și unde se refugia adesea, pentru a-și încărca bateriile. Mai mult, după documentări minuțioase, împreună cu profesorul Ioan Bâca de la Colegiul Universitar Bistrița, a scris două interesante cărți despre Colibița, respectiv: ,,Colibița, dimensiuni turistice” și ,,Poveștile Colibiței”. Îndrăgostit și de folclor, a fost în tinerețe dansator în cadrul Ansamblului de dansuri populare ,,Cununa de pe Someș”.

Azi-noapte, la fel de discret precum a trăit toată viața, profesorul Ioan Șteff s-a retras de pe scena vieții, lăsându-și îndurerați cei 7 copii, dar și apropiații și cunoscuții care l-au apreciat.

Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu o pot face în cadrul înmormântării ce va avea loc sâmbătă, 2 noiembrie 2019, de la ora 12, în Cimitirul de pe strada Tărpiului din Bistrița. 

Rămas bun, domnule profesor! Drum bun în lumină! Fie-vă somnul lin!

Sursă foto: Ioan Șteff-Facebook

Este posibil ca imaginea să conţină: Ioan Steff, stând în picioare, în aer liber, natură şi apă

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni stând jos, brad de crăciun, copil şi interior

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, zăpadă, copil, copac, în aer liber şi natură