DIN TRANSILVANIA

Ioan Turc, liderul PNL Bistrița-Năsăud: ,,Administrația locală din Bistrița face comerț cu iluzii. Pârtia de schi, cel mai mare tun pe care o administrație locală l-a dat propriilor cetățeni”

Președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, a atacat dur, într-o conferință de presă, administrația locală din Bistrița pentru risipa banilor publici investiți în celebra pârtie de schi și pentru ,,comerțul cu iluzii”  în privința cartierului tinerilor care ar urma să se construiască în zona Livezi.

,,Am aflat, din ședința de Consiliu Local de joi, faptul că executivul Primăriei și majoritatea PSD  îi vor jefui pe bistrițeni, din nou, de alte miliarde de lei necesare stabilizării pârtiei de schi în urma alunecărilor de teren din primăvară” a precizat Ioan Turc care a cerut primarului Bistriței, Ovidiu Teodor Crețu, să spună bistrițenilor ce firmă a realizat studiul de fezabilitate și proiectul tehnic al pârtiei de schi, dacă a fost realizat un studiu geologic al terenului pe care s-a construit pârtia și dacă există clauze contractuale care să-l apere de beneficiar de eventualele vicii pe care studiul geologic le-ar putea conține.

,,Mai mult decât atât, această pârtie care a dat Bistriței renumele de Caracalul Ardealului, continuă să înghită foarte multe miliarde. Aflăm că mai avem nevoie de tunri de zăpadîă și o construcție pentru echipamente. Domnule primar, doamnelor și domnilor consilieri ai PSD, oricâte tunuri ați mai cumpăra pe banii noștri, pârtia de schi rămâne cel mai mare tun pe care o administrație locală l-a dat propriilor cetățeni. Într-o zi va trebui să dați explicații pentru această bătaie de joc fără precedent în țară” a adăugat Ioan Turc.

De asemenea, Ioan Turc a făcut referire și la propunerea avansată de consilierii locali ai PSD, de construire a unui cartier al tinerilor pe terenul Liceului Agricol, calificând-o drept: ,,o altă aberație marca PSD”, girată de viceprimarul Cristian Niculae și de inspectorul școlar general Camelia Tabără, Ioan Turc rugând-o pe aceasta din urmă să nu mai susțină ,,comerțul cu iluzii al talibanilor politici”, respectiv: ,,un proiect la fel de stupid ca și pârtia de schi”.  Liderul PNL Bistrița-Năsăud a arătat că mult mai favorabilă construirii unui cartier al tinerilor ar fi zona Cocoș unde s-au făcut investiții în utilități și unde ar putea fi construite 3000 de locuințe

În finalul conferinței de presă, Ioan Turc a precizat că PNL va iniția un referendum consultativ pe tema amplasării cartierului tinerilor, a reabilitării spațiului din jurul Bisericii Evanghelice și a oportunității construirii pasarelei de fier de pe Bulevardul Independenței.

Întrebat dacă va candida la Primăria Bistrița, Ioan Turc a declarat că ia în calcul acest lucru dar numai în urma unui sondaj care ar urma să arate liberalul cel mai bine plasat din județ.