POLITICĂ, OPINII

Ioana Petrescu (PRO România): Este momentul să le dovedim celor un milion de români întorşi din străinătate că ne dorim să rămână în ţară

Coordonatorii departamentelor de specialitate ale PRO România s-au reunit virtual, săptămâna trecută. Discuţiile au vizat identificarea celor mai practice soluţii pentru repornirea activităţii în perioada de alertă şi reducerea efectelor crizei economice care va lovi România în perioada imediat următoare. La întâlnire au participat coordonatorii departamentelor Economic, Sănătate, Educaţie, Muncă, Transporturi, Turism, Egalitate de şanse şi Preşedintele Organizaţiei de Tineret.

“Sezonul turistic se deschide, de regulă, la început de mai, dar nici până azi operatorii din turism nu ştiu ce planuri să îşi facă. Turismul este o activitate care necesită planificare, iar lipsa de interes a guvernului pentru acest domeniu adânceşte efectele crizei medicale asupra sectorului de turism din ţara noastră. Este de neconceput faptul că acest guvern nu îşi face timp să se ocupe de un sector care anul trecut a angajat peste 500.000 persoane în România, dar are timp să negocieze cu alte state în ce condiţii se pot duce românii, în vacanţă, în afara ţării”, a declarat coordonatorul departamentului de turism, Bogdan Ivan.

Problemele nu sunt doar în turism. Şcolile nu sunt pregătite să primească elevii. Nu sunt cadre medicale în cabinetele din incinta şcolii, nu s-au făcut igienizări sau reorganizări, astfel încât distanţarea socială să poată fi respectată. PRO România a propus, încă din 2019, modificarea legii bugetului astfel încât banii care reveneau partidelor politice să fie redirecţionaţi pentru înfiinţarea cabinetelor medicale în toate instituţiile de învăţământ cu personalitate juridică. Amendamentul nu a fost aprobat, iar azi suntem în situaţia în care şcolile se vor deschide fără a putea asigura sănătatea copiilor pe perioada pandemiei.

“Inactivitatea economică din ultimele luni creşte riscul de sărăcie. Persoanele vârstnice, care erau sprijinite de copii sau rude din ţară sau din străinătate, vor fi afectate negativ, întrucât nici rudele nu îşi mai permit să le ajute financiar, odată ce îşi pierd locul de muncă. Românii cu venituri reduse sunt afectaţi puternic de creşterea preţului la alimente. Din aceste motive, este important să direcţionăm resursele financiare către categoriile vulnerabile şi să ne asiguram că pensia minimă şi ajutoarele sociale sunt majorate, măcar pe perioada crizei”, a declarat coordonatorul departamentului de muncă, Ion Giurescu.

Impactul crizei medicale asupra economiei, după ce se relaxează restricţiile din perioada de stare de urgenţă, a fost o altă temă de discuţie. Departamentul de Sănătate al PRO România apreciază că numărul zilnic de îmbolnăviri poate creşte în perioada următoare sau, în cel mai bun caz, poate stagna la nivelul actual. Experţii recomandă în continuare testarea repetata a cadrelor medicale şi o testare în masă a populaţiei, conform unui plan bine stabilit care să ia considerare care sunt categoriile critice pentru funcţionarea ţării.

Economia va avea de suferit şi mai mult, în scenariul în care numărul de îmbolnăviri creşte şi va exista pericolul ca România să se confrunte cu o alta perioadă în care o mare parte din activitatea economică va fi din nou închisă.

“Efectele crizei economice se vor face simţite şi mai puternic în câteva luni. Ne vom confrunta cu un şomaj ridicat. Prioritatea economică în perioada următoare trebuie să fie asigurarea de locuri de muncă pentru toţi românii. Este momentul să le dovedim celor un milion de români întorşi din străinătate că ne dorim să rămână în ţară”, a declarat coordonatorul Departamentului Economic al PRO România, Ioana Petrescu.