Iranul s-ar putea pregăti să amplaseze mine navale în Strâmtoarea Ormuz, în încercarea de a bloca pe termen lung această importantă rută maritimă.

Oficialii americani au afirmat că Iranul folosește ambarcațiuni mai mici, care pot transporta câte două-trei mine fiecare, pentru a le amplasa în strâmtoare. Deși stocul de mine al Iranului nu este cunoscut public, estimările de-a lungul anilor au variat între aproximativ 2.000 și 6.000 de mine navale produse în mare parte de Iran, China sau Rusia.
Donald Trump amenință cu „consecințe nemaiîntâlnite”
Președintele american Donald Trump a transmis într-un mesaj pe rețeaua lui, Truth Social, în care cere Iranului să nu blocheze cu mine strâmtoarea Ormuz sau, dacă a amplasat deja astfel de dispozitive, să le îndepărteze. „Dacă Iranul a amplasat mine în Strâmtoarea Ormuz – și nu avem informații că ar fi făcut acest lucru -, vrem ca acestea să fie îndepărtate imediat! Dacă, din orice motiv, au fost amplasate mine și acestea nu sunt îndepărtate imediat, consecințele militare pentru Iran vor fi la un nivel nemaiîntâlnit până acum. Dacă, pe de altă parte, vor îndepărta ceea ce ar fi putut fi amplasat, acesta va fi un pas uriaș în direcția cea bună!”, a scris Donald Trump pe Truth Social.




