Klaus Iohannis despre Legile justiţiei: Bulversează întregul sistem judiciar și generează efecte negative

Președintele României, Klaus Iohannis, consideră că aspectele foarte grave reținute de Comisia de la Veneția cu privire la modificările aduse legilor justiției și codurilor penale reprezintă un semnal fără echivoc, de care actuala guvernare și majoritate parlamentară trebuie să țină cont pentru a nu împinge România pe o direcție incompatibilă cu valorile Uniunii Europene.

Cele două opinii ale acestui for european sunt extrem de critice și confirmă, așa cum era previzibil, toate neregulile sesizate de mai bine de un an de zile de către Președintele României, de opoziția parlamentară, de societatea civilă, de Consiliul Superior al Magistraturii, de judecători și procurori.

Punerea în pericol a independenței procurorilor și judecătorilor, afectarea încrederii în justiție, impactul negativ asupra eficienței actului de justiție în materie penală în combaterea diferitelor infracțiuni, inclusiv a infracțiunilor de corupție, a celor săvârșite prin violență sau a celor de criminalitate organizată sunt aspecte esențiale asupra cărora Comisia de la Veneția atrage atenția în analiza sa.

Președintele Klaus Iohannis subliniază că, prin concluziile prezentate public, Comisia de la Veneția constată că modificările aduse legilor justiției și legislației penale bulversează întregul sistem judiciar și generează efecte negative, iar o serie de prevederi nou introduse vor avea consecințe directe asupra unor proceduri și dosare penale în care sunt implicați oameni politici.

Președintele României consideră că este inacceptabil ca întreaga legislație din acest domeniu esențial pentru orice democrație autentică să fie dramatic alterată, doar pentru a-i proteja pe unii lideri politici care au probleme cu justiția.

În ceea ce privește modificările aduse legislației penale, multe dintre aspectele vizate de Comisia de la Veneția au fost punctate și în obiecția de neconstituționalitate ridicată de către Președintele Klaus Iohannis. Viteza nejustificată a adoptării, absența consultărilor reale și lipsa de transparență sunt elemente care afectează în mod negativ calitatea legislației și generează incertitudine. Mai mult, unele modificări ignoră convenții internaționale la care România este parte sau depășesc cu mult unele hotărâri ale Curții Constituționale.

Președintele României consideră că, din dorința de a favoriza pe cei care au probleme cu legea, coaliția PSD-ALDE prejudiciază iremediabil nu numai statul de drept și încrederea cetățeanului că nimeni nu e mai presus de lege, indiferent de funcția sau poziția pe care o are în societate, ci și toate eforturile unei întregi națiuni pentru care valorile fundamentale europene sunt incontestabile.

Președintele Klaus Iohannis condamnă ferm comportamentul iresponsabil al Ministrului Justiției care sub pretextul implementării recomandărilor Comisiei de la Veneția în cuprinsul Ordonanței de Urgență 92/2018, a inclus prevederi fără nicio legătură cu acestea, ba chiar contrare lor, de natură să sporească îngrijorarea partenerilor europeni.

Președintele României menționează că acesta este un nou episod dintr-un lung șir de decizii controversate luate de acest ministru în timpul mandatului său. În acest mod, Ministrul Justiției și-a compromis definitiv credibilitatea, motiv întemeiat pentru a-și prezenta demisia din funcție.

Președintele Klaus Iohannis solicită Parlamentului României să țină cont de opiniile cuprinse în raportul Comisiei de la Veneția și să reevalueze cu maximă celeritate modificările aduse legilor justiției, dar și Codurilor Penale și de Procedură Penală pentru ca impactul negativ asupra justiției și a statului de drept să înceteze.

Președintele României consideră că reevaluarea în ansamblu a modificărilor în discuție va trebui să se realizeze printr-un proces amplu și real de consultare, astfel încât să rezulte o legislație îmbunătățită, care să se bucure de un larg sprijin al societății românești și, totodată, să garanteze respectarea statului de drept și a tuturor standardelor internaționale în materie.

departament comunicare administraţia prezidenţială

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.