Klaus Iohannis coronavirus
ULTIMA ORĂ

Klaus Iohannis: Este nevoie de prelungirea stării de urgenţă. Voi emite un nou drecret

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat prelungirea stării de urgenţă. El a amintit că vârful de criză nu a trecut şi nu e momentul să ne relaxăm.

Preşedintele a anunţat că va prelungi perioada stării de urgenţă cu încă o lună.

Preşedintele Klaus Iohannis a mai subliniat că vor sosi peste 2,5 milioane de măşti şi aproximativ 800 000 de combinizoane pentru personalul medical.

“Este nevoie de prelungirea stării de urgență pentru a ține evoluția epidemiei sub control! La începutul săptămânii viitoare voi emite un nou decret, care va extinde starea de urgență cu încă o lună de zile. Nu este momentul să ne relaxăm, dimpotrivă, toți experții și toți medicii ne spun că limitarea infectării cu noul coronavirus depinde de felul în care urmăm indicațiile autorităților. Dacă nu vom face acest lucru, este posibil să ajungem în situația foarte gravă în care se află alte țări. Așadar, este clar: nu suntem încă la vârful epidemiei. Să fim atenți, să nu fim panicați și să respectăm măsurile dispuse de autorități! Mențineți izolarea! Nu vă întâlniți! Nu ieșiți din casă decât atunci când aveți o problemă de rezolvat, când mergeți la serviciu, când mergeți să cumpărați alimente! Evitați orice contact fizic! Boala se răspândește de la om la om. Nu dați mâna, nu vă îmbrățișați, stați la distanță față de alte persoane!”, a precizat șeful statului.