Klaus Iohannis este optimist în urma rezultatelor alegerilor din Marea Britanie

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut vineri, 13 decembrie a.c., la Bruxelles (Regatul Belgiei), declarații de presă înaintea participării la reuniunea Consiliului European.

Preşedintele a menţionat că a purtat o serie de discuţii pe tema schimbările climatice, iar în paralel, toată lumea a urmărit exit-poll-urile din Marea Britanie.

Preşedintele a precizat că îşi exprimă mulțumirea față de rezultatul obținut acolo în sensul că există acum o majoritate clară, iar speranţa tuturor este că Brexitul se va finaliza, cu Acord.

„Acest rezultat este foarte bun pentru românii din Marea Britanie fiindcă premierul Boris Johnson, împreună cu Partidul Conservator, au dorit și cred că doresc și în continuare, să realizeze Brexitul, dar cu Acord, acel acord negociat cu Uniunea Europeană, un acord bun care îi protejează pe românii noștri, le acordă drepturi semnificative și de asta am spus de multe ori și acum se pare că ne apropiem de această soluție: cea mai bună variantă, dacă se ajunge la Brexit, este un Brexit cu Acord și spre asta ne îndreptăm. Astăzi vom mai avea câteva discuții, dar cred că nu vor fi chiar așa de complicate ca cele de aseară, avem un Euro Summit în format extins unde se vor discuta chestiuni legate de Uniunea bancară. Vom avea mai târziu o discuție pe Articolul 50, adică despre Brexit, și prevăd astăzi discuții, de asemenea, cu rezultate pozitive”, a subliniat preşedintele.

Recommended For You

About the Author: Seserman Alin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.