Klaus Iohannis: „România a construit o relaţie de încredere cu lumea arabă”

Președintele României, Klaus Iohannis, a participat luni, 25 martie a.c., la dezbaterea privind „Viitorul orașelor românești în contextul european al conceptului de dezvoltare locală”, organizată de Asociația Orașelor din România.

Preşedintele s-a arătat foarte nemulţumit de atitudinea şi declaraţiile premierului Dăncilă, spunând că pune în pericol întreaga politică externă a României din Orientul Mijlociu. În deschiderea întâlnirii cu primarii oraşelor, preşedintele a făcut o scurtă observaţie: „Știți, inițial, eu am un program cam strâns, cum se spune, în seara asta. Trebuia să merg repede de aici să fiu gazda unui dineu pentru un musafir important și drag – Regele Iordaniei trebuia să vină. Dar, datorită diletantismului doamnei Prim-ministru, care ne-a stricat relația cu această zonă, nu mai este cazul. Regele Iordaniei s-a simțit personal jignit de abordarea doamnei Prim-ministru la acel congres din America și a contramandat vizita. Este o reală problemă pentru România asta, cred că vă dați seama. România a construit o relație de încredere cu lumea arabă. Aceasta este una dintre puținele constante – a fost, cel puțin, până ieri – una din puținele constante din politica externă a României, unde, ca stat, am avut o atitudine fermă, corectă față de parteneri. Acum, doamna a reușit să o pună pe butuci și pe asta. Asta nu e o glumă. E foarte, foarte trist. Pentru ce? Pentru nimic. Dar nu vreau să intru în chestiuni – aș putea să vă mai spun ceva despre partid, și așa mai departe – nu vreau, fiindcă aici nu am venit ca să vă tratez ca primari PSD sau primari PNL, sau de orice altfel. Am venit să vă tratez ca primari care reprezentați localitatea care v-a ales. Dar asta, ca să înțelegeți de ce, dintr-o dată, putem să stăm chiar câteva minute mai mult decât am avut inițial planificat”, a precizat preşedintele în debutul dezbaterii.

 

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.