La stână, în Munții Țibleș. În Tîrlișua, satul natal al scriitorului Liviu Rebreanu, obiceiul măsurișului se păstrează de secole

Așezat la poalele Munților Țibleș, Tîrlișua, satul în care s-a născut scriitorul Liviu Rebreanu, păstrează obiceiuri nealterate de trecerea anilor și de modernism, transmise  neîntrerupt, de secole, din generație în generație. Unul dintre cele mai îndrăgite obiceiuri de către localnici este măsurișul, manifestare tradițională pe care bătrânii locului au învățat-o de la bunicii și străbunicii lor.

Scenariul nescris al măsurișului este următorul: cu o seară înainte, bărbații din sat duc oile la stână și rămân să doarmă în colibă sau în corturi, lângă staulul oilor. A doua zi, dimineața, pe  cărările ce duc spre stână e forfotă mare: din sat, sosec femeile cu mâncare și băutură, însoțite de copii și bătrâni. Până să ajungă sătenii la stână, păcurarii (ciobanii) tocmiți încă din iarnă, duc oile la păscut.

După ce lumea s-a strâns la stână, ciobanii vin cu oile și începe mulsul acestora. Practic, fiecare bărbat mulge oile pe care le are familia și care, înainte să fie duse la stână, sunt însemnate cu vopsea de diferite culori, pentru a fi mai ușor recunoscute. După ce oile au fost mulse, pe rând, oamenii vin la șeful de stână, toarnă laptele într-o budacă (căldare), iar acesta îl măsoară cu ajutorul unei rigle gradate din lemn (numite carâmb).

Măsurile pentru lapte la stână sunt: cupa (1,5 l), felea (0,75 l) și fartaiul (0,5 l). În timp ce șeful de stână măsoară laptele, ajutorul acestuia notează pe o foaie laptele fiecărui sătean, deoarece în funcție de cantitatea de lapte va primi mai apoi și brânza (câte 70 cupe la o cupă, în cazul stânei constituite azi). Săteanul ce are cel mai mult lapte se numește stânaș, un titlu onorant pentru oamenii din sat care se întrețin, în cea mai mare parte, din creșterea animalelor.

Pe măsură ce fiecare sătean vine cu laptele la măsurat, acesta din urmă este pus în căldări pentru a fi  făcut cașul și jântița. Pentru închegatul laptelui se folosește ,,rânză” (stomac de miel care nu a mâncar iarbă, doar lapte de la oaie; aceste se prepară cu sare și lapte, se lasă o lună la căldură, iar mai apoi, se dizolvă în apă).

În timp ce o femeie sau un bărbat, cu de unul-două ajutoare, lucrează cu laptele pentru a-l transforma în caș, la stână sosește preotul pentru a binecuvânta turma și pe păcurarii (ciobanii) ce vor avea grijă de oi, toată vara. După ce preotul stropește oile cu agheasmă, în așteptarea cașului și a jântiței, femeile aștern masa și toată suflarea prezentă la măsuriș, se pune pe mâncat și pe băut.

Când cașul este gata, fiecare sătean primește o bucată, iar apoi, încet-încet, oamenii își strâng lucrurile și  coboară spre sat unde îi așteaptă animalele din gospodărie. Pentru ei, sătenii adevărați, măsurișul a fost doar un moment de odihnă de la munca istovitoare care începe în zori și se termină după căderea nopții, fără duminici sau sărbători. Se vor întâlni din nou, în toamnă, pentru a-și alege oile și a le duce la iernat în gospodărie. Dar nu vor mai avea timp de petrecere ca acum. Pentru acest lucru, mai au așteptat un an, până la măsurișul următor….

Obiceiul păstoritului este străvechi în sat. Fiind așezat la poale de munte, solurile sunt puțin fertile, iar relieful accidentat este puțin favorabil culturii plantelor. În aceste condiții, pășunile naturale favozrizează creșterea animalelor, în special a ovinelor. Chiar numele  satului provine, se pare, de la cuvântul ,,tîrlă”,  adică staul de oi, ceea ce înseamnă că înainte de formarea satului, oamenii de aici se ocupau cu păstoritul.

Cristina Rusu

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni stând jos şi în aer liber

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni stând jos şi în aer liber

Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, persoane zâmbind, oameni în picioare, în aer liber şi natură

Este posibil ca imaginea să conţină: în aer liber

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, pălărie şi în aer liber

Este posibil ca imaginea să conţină: copac, cer, iarbă, plantă, în aer liber şi natură

Este posibil ca imaginea să conţină: 4 persoane, mulţime şi în aer liber

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Este posibil ca imaginea să conţină: 3 persoane, oameni stând jos, copil şi în aer liber

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.