EDUCAŢIE/CULTURĂ

Lansare de carte “Pandemia COVID-19 în România” la Academia Română

Academia Română lansează marţi, 18 mai 2021, lucrarea în două volume “Pandemia COVID-19 în România”, coordonatori acad. Victor Voicu, acad. Costin Cernescu şi prof.univ. Irinel Popescu, membru corespondent al Academiei Române. Lansarea va avea loc în Aula Academiei Române, începând cu ora 12.

Vor lua cuvântul acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, prof.univ. Dragoş Vinereanu, membru corespondent al Academiei Române, şi prof.univ. Dan Dungaciu, directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române. Sesiunea va fi condusă de acad. Victor Voicu, vicepreşedinte al Academiei Române şi preşedinte al Secţiei de ştiinţe medicale.

Cele două volume, care însumează peste 800 de pagini, au apărut la Editura Academiei Române şi reprezintă rezultatul eforturilor depuse de Comisia de Epidemiologie înfiinţată de conducerea Secţiei de ştiinţe medicale din Academia Română, imediat după declanşarea pandemiei COVID-19, cu scopul de a oferi o analiză corectă a situaţiei epidemiologice şi de a contribui la identificarea soluţiilor de stopare a fenomenului pandemic.

Primul volum, prezentat public în august 2020, analizează aspecte epidemiologice, fiziopatologice, diagnostice, terapeutice şi necropsice ale infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, pe baza experienţei dobândite în cele 5 luni de la debutul pandemiei. Cel de-al II-lea volum, ieşit recent de sub tipar şi intitulat “Aspecte patogenice, clinice şi farmacoterapeutice” este complementar informaţiilor prezentate în volumul I, oferind date la zi şi abordând domenii noi. Spaţii ample (11 capitole) sunt acordate acţiunii virusului asupra organismului uman, mecanismelor fiziopatologice pe care le declanşează şi posibilităţilor de control farmacologic al acestor mecanisme. Capitole importante sunt dedicate prezentării mijloacelor terapeutice actuale şi evaluării eficienţei lor, precum şi descrierii tipurilor de vaccin.

Volumul al II-lea prezintă şi un prim studiu preliminar asupra gradului de imunizare post vaccin. În secţiuni distincte sunt descrise protocoalele de practică clinică în timpul pandemiei şi activitatea desfăşurată în secţiile de chirurgie şi cele de radioterapie. Finalul volumului tratează două teme medicale cu implicaţii majore asupra vieţii sociale: manifestările neurologice ale infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 şi tulburările mentale înregistrate în timpul pandemiei.

Cele două volume ale lucrării “Pandemia COVID-19 în România” se înscriu în seria numeroaselor cercetări realizate în cadrul sau sub egida Academiei Române asupra crizei provocate de situaţia sanitară.

“Academia Română a rămas constant preocupată de evoluţia pandemiei în ţara noastră şi a continuat să-şi exprime public opiniile şi sugestiile. Comisia pe care am înfiinţat-o în cadrul Secţiei noastre de ştiinţe medicale a lucrat intens şi structurat, iar rezultatul este acest nou volum pe care îl punem la dispoziţia autorităţilor, precum şi a tuturor celor interesaţi. Scopul nostru este ca împreună cu celelalte instituţii ale statului român să contribuim la limitarea efectelor acestui teribil flagel asupra populaţiei din ţara noastră şi, în final, la controlul complet al pandemiei COVID-19” declară acad. Victor Voicu, vicepreşedinte al Academiei Române, preşedinte al Secţiei de ştiinţe medicale şi membru în colectivele de coordonare a celor două volume.

Biroul de comunicare al Academiei Române