Laura Codruța Kovesi a câștigat premiul „Femeia la Putere” în cadrul Women of Europe Awards 2019

Asociația Internațională Mișcarea Europeană (European Movement International/EMI) a organizat, miercuri, gala premiilor Women of Europe 2019, în cadrul căreia Laura Codruța Kovesi a primit distincția „Femeia la Putere”.

Europarlamentarul Eva Maydell, președinte EMI, a spus în cadrul ceremoniei că toate câștigătoarele au avut un impact pozitiv extrem de important la nivel local și global.

Laura Codruța Kovesi a primit premiul „Femeia la Putere”, conform unui comunicat de presa al asociației.

Kovesi „a demonstrat o conducere politică extraordinară în Europa prin munca sa notabilă împotriva coruptiei la nivel înalt din România. De curând, a devenit primul procuror-șef la nou-înființatul Parchet European (EPPO)”.

Fosta șefă DNA a declarat: „Sunt foarte onorată să primesc acest premiu și îl văd ca pe o recunoaștere a eforturilor mele și ca o încurajare de a nu renunța la munca mea. În opinia mea, a fi puternic înseamnă a câștiga încrederea oamenilor și, mai important decât atât, a reuși să o păstrezi. În linia mea de lucru, poți face acest lucru numai lucrând profesionist, fiind consecvent și respectând legea în orice moment. Acest premiu aparține în egală măsură tuturor persoanelor care m-au susținut în lupta împotriva corupției și în respectarea statului de drept și a valorilor europene. Aș dori să le mulțumesc în mod special tuturor susținătorilor mei de-a lungul anilor. Pentru a merge mai departe, trebuie să lucrăm pentru promovarea egalității, a dreptății și a statului de drept, așa cum a făcut Mișcarea Europeană în ultimii 70 de ani”.

Recommended For You

About the Author: Seserman Alin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.