Laura Codruța Kovesi, La Radio cu Andreea Esca despre copilărie, meseria de procuror și planuri de viitor

Fostul procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a fost prima femeie și cel mai tânăr procuror general din istoria țării, actualmente candidat pentru postul de procuror-șef european al viitorului Parchet European, care se va ocupă cu investigarea fraudelor cu fonduri europene și TVA.

Sâmbătă, 2 martie, invitată fiind la Europa FM – LaRadio cu Andreea Esca, aceasta a vorbit despre  viața sa,  despre educaţia primită de la părinţii şi bunicii ei, dar şi cum şi-a petrecut copilăria, la ţară la bunici.

“De la părinţii mei am învăţat, în primul rând, să fiu corectă în tot ce fac şi să fiu sinceră cu oamenii şi să-i tratez pe toţi în mod egal.

Părinţii mei au fost, pentru că tata nu mai este, buni tot timpul cu oamenii din jurul lor, au fost buni cu noi. Acesta este cel mai important lucru pe care l-am învăţat de la ei”, a mărturisit Laura Codruţa Kovesi.

Cât despre activitățile caracteristice vieții la țară, acestea erau “activităţile obligatorii, ca să zic aşa (n.r. muls vaca, întors otava, scos cartofi). Ne strângeam mulţi copii din sat, toţi făceam acelaşi lucru. Câteodată mai uitam pentru ce suntem acolo şi mai aveam probleme că mai plecau vacile noastre în altă direcţie. Ajutam tot timpul bunicii la activităţile zilnice. Era regulă: joaca, joacă, dar ne facem şi treaba”, îşi aminteşte Laura Codruţa Kovesi.

”Bunicii m-au învățat să mă rog, eu cred în Dumnezeu, merg la biserica. Înainte de audierile din Parlamentul European am fost la biserică ortodoxă în Belgia. M-a impresionat foarte mult faptul că oamenii m-au încurajat, știau tot ce se întâmplă, de ce sunt în Belgia, erau la curent cu tot ce se întâmplă în țară. Am văzut acolo foarte mulți copii”, a povestit Kovesi.

Influența tatălui a făcut-o să dea la drept. A terminat un liceu, profil matematică-fizică, dar nu a mers spre așa ceva, a  ales dreptul. Despre profesorii pe care i-a avut la Cluj în timpul facultății, acesta spune că erau foarte buni.

”Nu aș schimba ceva din ceea ce am făcut. Mi-a plăcut foarte mult ceea ce am ales sa fac, era o provocare în fiecare zi. Fiecare caz e diferit față de celălalt. Îmi doresc să îmi fac meseria. Am o experienta foarte mare pe care vreau să o folosesc.”

În perioada derulării interviului, Kovesi povestește că a emoționat-o faptul că ceilalți doi candidați înainte de interviu au îmbrățișat-o, i-au urat succes, au încurajat-o. ”Aceasta este normalitatea”, spune Laura Codruța Kovesi.

Aceasta consideră că acum justitia este intr-un puct foarte greau. ”Singuri nu știu dacă vor reusi sa il depasim. Acum trebuie sa intelegem ca este un moment greu. Justitia trebuie ajutata, nu pentru procurori sau judecători ci pentru viitorul cetatenilor. Mă deranjeaza minciuna, lucrurile false care se arunca tot timpul pe piata.  Și este greu sa tot iesi să spui cum stau lucrurile defapt”.

Întrebată care este cel mai mare regret, aceasta a răspuns că regretă că nu are copii.

Consideră că menirea sa pe lume este aceea de a fi corectă cu oamenii.

Cele 3 lucruri esențiale pentru a le păstra: o carte, un caiet și un pix.

Spune despre ea că este corectă și că îi este rușine să mintă.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.