POLITICĂ

Legea Mirosurilor a fost adoptată de Parlament

Legea Mirosurilor, iniţiată de USR pentru a combate poluarea olfactivă din oraşe, a fost adoptată, miercuri, de Camera Deputaţilor, cu 309 voturi pentru şi o abţinere, şi va ajunge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.

Legea Mirosurilor este un proiect iniţiat de parlamentarii USR Allen Coliban şi Cornel Zainea, cu susţinerea mai multor parlamentari din diferite partide, ca răspuns la numeroase sesizări venite din partea cetăţenilor cu privire la disconfortul olfactiv generat de depozite de deşeuri, activităţi industriale sau ferme. Proiectul a fost iniţiat cu ajutorul doamnei Rodica Militaru, membru USR Timişoara, care a contribuit şi cu expertiză la scrierea efectivă a acestuia.

“De când am început să lucrăm la acest proiect, am stat de vorbă cu numeroşi cetăţeni afectaţi de disconfortul olfactiv. Acesta e momentul lor de victorie. Mă gândesc cu optimism, de exemplu, la toţi locuitorii comunei Chiajna, care suferă de ani de zile din cauza mirosului provocat de groapa de gunoi. Acum mai au o lege de partea lor. Ne dorim ca legea să fie şi respectată”, a declarat deputatul Cornel Zainea.

“O nouă victorie a USR în domeniul protecţiei mediului şi al calităţii vieţii! Legea Mirosurilor este un instrument important pentru toţi românii care se confruntă cu problemele cauzate de poluarea olfactivă. Fie că vorbim de gropile de gunoi, de fermele de porci, de fabricile de cauciuc sau de ale activităţi cu puternic impact olfactiv, sănătatea şi calitatea vieţii a sute de mii de români ce locuiesc în proximitatea acestor poluatori are de suferit. Am iniţiat această lege alături de colegul deputat Cornel Zainea, pornind de la problemele şi sesizările oamenilor din Braşov, din Chiajna, din Timişoara sau din Oradea, pentru a da un instrument atât cetăţenilor cât şi autorităţilor de mediu, prin care să avem o dimensiune reală a impactului produs de poluatori, precum şi pârghiile de a-i obliga pe aceştia la adoptarea unor planuri de măsuri corective. Vreau să le mulţumim celor peste 6000 de susţinători ai demersului nostru, semnatari ai petiţiei de pe legeamirosurilor.ro – această victorie este, în egală măsură, şi a lor.”, a declarat senatorul Allen Coliban.

Legea Mirosurilor acoperă un vid legislativ în privinţa calităţii aerului, prin stabilirea unor reglementări clare referitoare la măsurarea şi monitorizarea disconfortului olfactiv, precum şi la prevenirea, eliminarea sau reducerea acestuia, astfel încât acesta să nu afecteze sănătatea populaţiei şi mediul în ansamblul său. Legea stabileşte obligaţii atât pentru operatorii economici a căror activitate generează mirosuri, cât şi pentru autorităţile publice. Mai multe informaţii despre proiectul de lege pot fi consultate pe site-ul www.legeamirosurilor.ro.