Legendele Muntelui Tâmpa, uriașul ce străjuiește municipiul Brașov

Simbol de necontestat al orașului Brașov, Muntele Tâmpa este cunoscut localnicilor prin câteva legende țesute din cele mai vechi timpuri în jurul uriașului ce străjuiește, de veacuri, unul dintre cele mai frumoase orașe din țară.

Cea mai veche legendă, din vremea dacilor, spune că Tâmpa era altarul lui ZamoLxis, iar pe munte se făceau sacrificii în numele Zeului. Legenda nu este lipsită de orice suport, căci  arheologii au descoperit, pe munte, o fântână cu oase care atestă această posibilitate. De-altfel, se crede că muntele a fost numit de romanii care au cucerit Dacia și care l-au numit ,,Tempus/Temporis” cu referire la sacrificiile dacilor în cinstea zeului timpului, Uranus. Cu timpul, aceste denumiri s-ar fi transformat în ,,Tâmpa”.

Altă legendă vorbește de un tunel care ar lega Piața Sfatului de o peșteră aflată în munte, în care ar fi fost ținuți prizonierii germani în Primul Război Mondial. Nu cu mult timp în urmă, brașovenii credeau că sub munte ar exista un lac uriaș capabil să inunde întregul oraș. Altă legendă care a prins contur în Evul Mediu, este cea a balaurului înaripat care trăia în munte, dar când era flămând zbura deasupra orașului pentru a vâna oameni  și animale și a-i mânca în grota sa din Tâmpa. Se spune că, într-o zi, a căzut victimă a balaurului, chiar fiul unui jude. Un străin, ajuns întâmplător în Cetatea Brașovului, s-a oferit să scape orașul de dihanie. Astfel, acesta a umplut o blană de vițel cu var stins și a dus-o în afara orașului pe o pajiște frumoasă. Balaurul a căzut în capcană, a venit, a luat blana crezând că este un vițel și a mâncat-o. Apoi, s-a dus la un izvor să-și potolească setea, dar varul s-a încins și l-a omorât.

Pe drumul spre Tâmpa, turiștii pot vedea o bancă de piatră care se spune că este cioplită pe locul unde doi îndrăgostiți au murit îmbrățișați striviți de o stâncă. Se pare că într-adevăr, un astfel de accident ar fi avut loc în anul 1817.

Cu o altitudine de 960 metri, Muntele Tâmpa adăpostește o rezervație naturală în care pot fi admirate specii rare de plante (ca de exemplu, crucea voinicului şi obsiga bârsană, specii ce trăiesc doar în țara noastră) și numeroase specii de fluturi (35% din speciile de fluturi ce trăiesc în România).

Accesul pe munte se poate face din Brașov pe jos sau cu telecabina. Odată ajunși pe munte, turiștii au parte de o panoramă superbă asupra întregii depresiuni a Brașovului și de trasee turistice în împrejurimi.

Cristina Rusu

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.