POLITICĂ

Liberalul Dan Popescu candidează la Primăria Sectorului 2, deși nu este susținut de PNL

Viceprimarul Dan Cristian Popescu (PNL) a anunţat, miercuri, că va candida la Primăria Sectorului 2, urmând să negocieze cu partidele care sunt dispuse să îi ofere susţinere sau să se înscrie independent în cursa electorală.

“Proiectul meu politic este legat de Sectorul 2, de cetăţenii din Sectorul 2 şi de proiectele pe care le-am început aici şi pe care vreau să le continuu. Mi-aş fi dorit să fiu astăzi susţinut de partidul pentru care am depus efort politic, pentru care am candidat şi în 2016, dar care astăzi a ales să nu aibă un candidat pentru Sectorul 2. A fost o negociere politică pe care, personal, nu am înţeles-o, dar nu am cum să nu ţin cont de ea. În această situaţie, sunt obligat că candidez pentru Primăria Sectorului 2, pentru că dacă nu aş candida, fostul primar Neculai Onţanu ar deveni din nou primarul Sectorului 2”, a explicat el, potrivit Agerpres, în cadrul unei conferinţe de presă.

În opinia sa, Neculai Onţanu a făcut “foarte multe lucruri reprobabile” în calitate de primar, sute de hectare de teren fiind retrocedate în condiţii “ciudate, suspecte sau chiar ilegale”.

Dacă nu aş face acest lucru, pentru care sunt dispus să negociez cu oricine doreşte să mă susţină, domnul Onţanu ar ajunge primar şi acest lucru ar face să ducă Sectorul 2 cu 20 de ani în urmă, în anul 2000, atunci când dânsul a devenit primar. Sacrificiul pe care sunt dispus să îl fac, să candidez chiar şi independent – dacă nu voi găsi susţinere pentru proiectele mele – este legat de continuarea acestor proiecte. Este miza mea politică şi aceasta mă obligă să candidez, chiar şi independent. Dacă sunt partide care vor să mă susţină, voi intra în discuţii cu acestea în zilele următoare”, a afirmat Popescu.

El s-a declarat convins că, alături de Onţanu, reprezintă singurul candidat cu şanse de reuşită în alegeri.