ACTUALITATE, POLITICĂ, CULTURĂ

Libertatea presei – la cel mai scăzut nivel din ultimii 50 de ani

Distribuire articol:

 Libertatea presei s-a deteriorat considerabil şi a atins cel mai scăzut nivel din ultimii 50 de ani, potrivit unui raport privind democrația.

„Starea actuală a democraţiei este îngrijorătoare”, a declarat, pentru AFP, Kevin Casas-Zamora, secretarul general al grupului de reflecţie International Idea cu sediul la Stockholm.

Mai mult de jumătate din ţările lumii (54%) au înregistrat între 2019 şi 2024 o scădere a unuia dintre cei cinci indicatori cheie care definesc o democraţie, potrivit raportului.

„Cea mai importantă concluzie a raportului nostru este probabil deteriorarea foarte gravă a libertăţii presei în lume”, adaugă Casas-Zamora.

Libertatea presei s-a deteriorat în 43 de ţări de pe toate continentele, dintre care 15 în Africa şi 15 în Europa.

„Se creează un amestec toxic, care implică, pe de o parte, intervenţii din partea guvernelor, dintre care unele sunt moştenirea pandemiei”, spune Casas-Zamora.

Pe de altă parte, „există impactul foarte negativ al dezinformării, o parte din aceasta fiind reală, iar o altă parte fiind utilizată ca pretext de către guverne pentru a restricţiona libertatea presei”, adaugă el.

International Idea este îngrijorată, de asemenea, de fenomenul global al concentrării mass-mediei tradiţionale, dar şi de „dispariţia, în multe ţări, a mass-mediei locale, care joacă un rol foarte important în susţinerea dezbaterii democratice”, mai precizează Casas-Zamora.


Distribuire articol: