Liderul grupului ALDE din Parlamentul European a cerut excluderea partidului condus de C.P.Tăriceanu din Alianța Liberal-Democraților Europeni

Liderul grupului ALDE din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, a cerut joi excluderea partidului lui Călin Popescu Tăriceanu din Alianța Liberal-Democraților Europeni.
„Din păcate, situația din România continuă să regreseze. Grupul ALDE a decis la începutul lui aprilie să excludă ALDE România. Ne așteptăm ca Partidul ALDE să urmeze această decizie și să-i excludă formal din mișcarea noastră cât mai curând posibil”, a scris Verhofstadt, pe contul lui de Twitter.

„Sadly, the situation in Romania keeps regressing. The decided in early April to exclude ALDE Romania. We expect the to follow this decision and formally expel them from our movement, as soon as possible”, a scris liderul ALDE pe pagina de Twitter..

 Potrivit unei declarații din 3 aprilie a purtătorului de cuvânt al ALDE european, Didrik de Schaetzen, problema excluderii ALDE România din ALDE Europa ar urma să se regăsească pe agenda întâlnirii statutare a formațiunii europene, din 28 iunie, în Elveția.

„Organismul care se ocupă de chestiunile de apartenență este Consiliul privind statutul membrilor. La următoarea întâlnire, pe 28 iunie, în Elveția, este foarte probabil să fie pusă pe agendă excluderea ALDE România din grupul politic european”, a afirmat Didrik de Schaetzen.

Guy Verhofstadt spunea, la începutul lunii ianuarie, că în cazul în care partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu susţine aplicarea în totalitate a recomandărilor Comisiei de la Veneţia în privinţa legilor justiţiei şi ONG-urilor va avea „un loc binemeritat în interiorul familiei ALDE, dacă nu, nu”.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.