Liviu Dragnea a venit la Parlament cu două valize. Șeful PSD, despre TeleormanLeaks: „Nu are nicio legătură cu mine acea valiză”

Președintele PSD a apărut luni la Parlament cu două valize, ca replică la dezvăluirile anunțate de Rise Project, privitoare la afacerile Tel Drum și presupusele legături cu familia Dragnea.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a ajuns la Palatul Parlamentului la 12.20. El a adus în fața jurnaliștilor două valize. În prima valiză se aflau gogoși, iar în a doua valiză mai multe așa-zise dosare, ale căror nume le-a enumerat: achiziția frauduloasă a imobilului Raiffeisen, retrocedări către Forumul Democrat German, promovarea procurorilor care i-au închis dosarele, declarații mincinoase despre banii încasați din chirii, închirierea căminului de bătrâni de la Forumul Democrat German, presiuni asupra unui judecător de la CCR.

Liviu Dragnea a prezentat și stick-uri „care încă nu au ajuns la DNA”.

„Nu are nicio legătură cu mine acea valiză”, a declarat Dragnea, întrebat de jurnaliști despre dezvăluirile Rise Project.

Iată declarațiile lui Liviu Dragnea: „Am primit două valize. Prima valiză este cu gogoși de la Rise Project. Sunt aici, proaspete, le lăsăm aici. A doua valiză. După cum probabil știți, eu sunt din Teleorman. Și, ca orice localnic din Teleorman, am găsit în fundul curții o valiză. Cu documente care încă n-au ajuns la DNA. Ia să vedem ce e înăuntru: Dosarul 01: achiziția frauduloasă a imobilului Raiffeisen. Vi le las! Dosarul 002: Retrocedări către Forumul Democrat German a bunurilor Grupului etnic german. Dosarul nr. 03: promovarea procurorilor care i-au închis dosarele. Dosarul 04: Declarații mincinoase despre banii încasați din chirii. Dosarul 05: Închirirea căminului de bătrâni de la Forumul Democrat German. Dosarul 06: Presiuni asupra unui judecător de la Curtea Constituțională. Mai avem și niște stick-uri. Care, însă, n-au ajuns la DNA. Aceste două valize vi le las dumneavoastră. Dacă sunteți curioși le fotografiați, le filmați, luați și stickurile (n.r., întrebat despre valiza cu documente găsită de Rise Project:) Este o gogoașă, nu are nicio legătură cu mine, nu mă interesează ce-i acolo, habar n-am ce-i în acea valiză, dacă e valiză, dacă nu e valiză, cin’ le-a dat, de ce le-a dat (n.r., întrebat dacă valiza Rise Project n-are nicio legătură cu firma Tel Drum:) Nu vă interesează valizele astea! Nu vă interesează golăniile făcute de unii procurori cu președintele României! N-are nicio legătură cu mine acea valiză! Studiați-le și p-astea! (n.r., întrebare: Vă mențineți declarația că nu aveți nicio legătură cu firma Tel Drum?) Da, domnișoara procuror! Îmi mențin declarația. (n.r., întrebare: Cum comentați toată această poveste cu valiza?) E o prostie, e o disperare, probabil să acopere și scandalul din jurul domnului Lazăr sau domnilor Lazăr, numai că acest scandal nu poate fi ocolit, nu poate fi îngropat, este mult prea grav”. (n.r., întrebare: Cine credeți că a regizat această poveste? Regizorul”.

foto: cotidianul.ro

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.