Liviu Dragnea: ”Avem 27 % creştere pentru primării. Cluj-Napoca și Braşov n-au nevoie de aceste creşteri”

Administraţiile locale vor avea venituri cel puţin la nivelul celor din anul precedent, a declarat, Liviu Dragnea, iar  fondurile alocate la nivel naţional către administraţiile locale vor înregistra, în 2019, o creştere cu 27%.
„În discuţiile pe care le-am avut cu reprezentanţii Guvernului zilele trecute şi cu alţi colegi din Parlament, cu preşedintele Tăriceanu, am primit asigurări de la Guvern că vor avea cel puţin bugetele pe care le-au avut anul trecut şi o mare parte din municipii vor avea venituri mai mari, inclusiv cu cheltuielile incluse din plata însoţitorilor persoanelor cu handicap, iar la judeţe şi la comune veniturile vor fi substanţial mai mari. Este o creştere de 27% pe toată administraţia locală din cote defalcate din impozitul pe venit şi din TVA, care va veni către administraţia locală faţă de anii precedenţi. Sunt municipii care nu mai au nevoie de aceste creşteri, de ex la Braşov, la Cluj”, a afirmat Liviu Dragnea.

Cota defalcată din impozitul pe venit pentru administraţiile locale va creşte la 60%, însă Liviu Dragnea nu a precizat care sunt costurile care au crescut pentru primării prin noile modificări bugetar-fiscale ale Guvernului.

„Guvernul va aloca sumele necesare dacă cumva o localitate sau un judeţ, prin sarcinile pe care le primeşte, nu le acoperă. Am înţeles că vineri vor adopta proiectul de lege, după care vine în parlament”, a menţionat Liviu Dragnea.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.