Localnicii din Valea Crișului, încântați de vizita prințului Charles

Prinţul Charles și-a petrecut a treia zi de vacanță în România tot în județul Covasna. Însoțit de contele Kalnoky, a vizitat două biserici și o grădiniță din comuna Valea Crișului. Autoritățile l-au primit cu fanfara.

Localnicii din Valea Crișului au fost încântați de vizita moștenitorului Coroanei regale.

L-au primit cu pălincă și kurtos kalacs. Spre uimirea lor, Prințul Charles a dat mâna și a stat de vorbă cu ei.

Prinţul Charles nu s-a sfiit să bea toată pălinca din pahar. Apoi a primit titlul onorific de ,,secui autentic” şi a semnat în Cartea de onoare a localităţii.

Prințul Charles a fost oaspetele contelui Tibor Kalnoky. Împreună, cei doi au vizitat grădiniţa din satul Calnic, acolo unde copiii nevoiași sunt ajutați printr-un program finanţat prin Serviciul de Ajutor Maltez şi prin fundaţia contelui.

La Biserica unitariană din sat, care datează din secolul al XVII-lea, Prințul Charles s-a arătat interesat de clopotniţa din lemn ridicată în 1781. Meşterii dulgheri au folosit atunci pentru îmbinări doar cuie din lemn.

Prinţul Charles şi suita lui s-au îndreptat apoi spre castelul contelui Kalnoky, cel care îi administrează proprietăţile din judeţul Covasna. Jurnaliştii nu au avut acces.

Prințul Charles, în Valea Crișului

Prinţul Charles și-a petrecut a treia zi de vacanță în România tot în județul Covasna. Însoțit de contele Kalnoky, a vizitat două biserici și o grădiniță din comuna Valea Crișului. Autoritățile l-au primit cu fanfara https://bit.ly/2LRRK24

Publicată de StirileTVR pe Sâmbătă, 2 Iunie 2018

foto: facebook Mircea Marian

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.