DIN TRANSILVANIA, EDUCAŢIE/CULTURĂ, ECONOMIC

Lovitură economică în orașele cu mulți studenți. Proprietarii nu mai au cui închiria locuințele

Piața închirierilor de locuințe a scăzut cu până la 20% anul acesta din cauza pandemiei. Cei mai mulți tineri alocă un buget cuprins între 150 și 300 de euro pentru chirie, însă nu toți vor reveni în centrele universitare. Pentru că multe facultăți fac cursuri online, cel puțin în primul semestru, unii aleg să rămână acasă. Din acest motiv, tabloul imobiliar în Cluj-Napoca, București, Iași sau Timișoara arată cu totul altfel decât în anii anteriori.

Pandemia a schimbat inclusiv anul universitar, ceea ce are impact pe piața chiriilor în marile centrele universitare – București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, care de ani de zile trăiesc pe piața chiriilor de pe urma studenților.

În fiecare an, lunile septembrie – octombrie, care coincid cu începerea anului universitar, se caracterizau printr-o cerere foarte mare pe piața chiriilor, ceea ce ducea la creșteri de 5 – 10% ale prețurilor.

Anul acesta însă, situația s-a schimbat radical – chiriile au scăzut cu până la 20% în funcție de amplasament.

“A dispărut cererea foarte mare de la studenți. Au intrat pe piață și foarte multe proprietăți care erau folosite anul trecut în regim hotelier, proprietarii le-au scos pe piața închirierii pe termen lung, așa că ai de unde alege. Studenții nu se grăbesc, nu mai dau buluc ca în fiecare an. În septembrie, octombrie, toată lumea trebuia să își aranjeze chiria, dar acum lucrurile s-au inversat complet”, a explicat Dragoș Vîlceanu.

Foarte probabil că apetitul pentru investiții pe termen lung care să aibă la baza recuperări investiției imobiliare prin închirierea imobilelor va scădea. Mulți proprietari noi își vor vinde imobilele dacă nu vor mai realiza profit în perioada care vine, mulți dintre ei având de plătit rate la bănci. Anul viitor vom avea o scădere a întregii piețe imobiliare și a prețurilor acestora. Sigur că lucrurile vor fi de la caz la caz, de la oraș la oraș, dar per ansamblu piața se va regla și pe fondul scăderii cererii de închiriere. Deja în București, multe construcții de birouri se transformă în locuințe pe fondul scăderii mari a cererilor de închiriere.

“Prima Casă era un factor de echilibru, se știa că pe segmentul de piață 50 – 70.000 de euro, era susținere din partea statului. De la anul, totul depinde de reglementările fiscale, dacă programul Noua Casă va intra sau nu în vigoare, de fiscalitate, ce facem cu TVA de 5% și de cum funcționează economia în general. Încrederea oamenilor e un factor determinant pentru evoluția acestei piețe, dacă oamenii se mai angajează într-un credit pe 30 de ani”, potrivit lui Dragoș Vîlceanu.