Ludovic Orban: ,,Miting de intimidare”

,,Este limpede pentru orice om cu bun-simț. Nu poți să faci miting contra abuzurilor atunci când esti la putere. Abuzurile nu pot fi comise decât de cei care dețin puterea. Nu poți să faci miting ca să protestezi împotriva ta”, e precizarea liderului PNL pe rețeaua de soializare, Facebook.

Orban spune că în spatele acestui miting stau alte raționamente. El crede că locul în sine reprezintă un mare interes pentru PSD.
,,Rațiunile acestui miting sunt altele.
În primul rând, alegerea locului de manifestație arată intenția clară de a confisca locul simbolic în care protestează de un an și jumătate cei care sunt împotriva PSD. Aduceți-vă aminte că Firea a mai încercat o dată să confiște locul de manifestație, inventând un târg de Crăciun.
În al doilea rând, să remarcăm faptul că data a fost aleasă la o zi după ce ar fi trebuit ca instanța să dea verdictul în dosarul lui Dragnea. Deci, scopul de a pune presiune pe judecătorii care trebuie să ia decizia este evident.
În al treilea rând, mitingul este organizat după decizia CCR, cu obiectivul de a pune presiune pe președintele României.
În al patrulea rând, mitingul este organizat înaintea anunțatei moțiuni de cenzură a PNL și urmărește să bage frica în oasele oricărui parlamentar din majoritate care ar intenționa să voteze în favoarea moțiunii.
În concluzie, acest miting este o acțiune profund nedemocratica de intimidare a opozitiei, a magistratilor, a oamenilor liberi, a functionarilor si angajatilor din sistemul public care nu răspund la comenzile politice, a jurnaliștilor care își permit să critice PSD, a oricărui român care nu acceptă să fie sluga vechilului șef.
Ce e val ca valul trece. Nu vă lăsați impresionați de mulțimea adunată cu arcanul și pe care comuniștoizii din jurul lui Dragnea încearcă să o foloseasca pe post de amenințare psihologică la adresa noastră. Ei vor fi în piață o zi. În rest, Piața Victoriei și victoria rămâne a noastră”, a încheiat președintele PNL.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.