Ludovic Orban: ,,Opoziţia poate fi considerată responsabilă dacă nu depune o moţiunea de cenzură”

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat astăzi, că în mod categoric nu are nimic să îşi reproşeze pentru faptul că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a căzut. Factorul decisiv în eşecul moţiunii a fost UDMR, e de părere președintele liberalilor. ,,Categoric nu. Chiar mă amuză comentariile unora care totuşi nu sunt cu PSD-ul şi care au o anumită experienţă politică. Cum să consideri că opoziţia este responsabilă pentru faptul că nu a trecut moţiunea de cenzură? Asta nu se întâmplă în nicio democraţie din lumea asta. Opoziţia poate fi considerată responsabilă dacă nu depune o moţiunea de cenzură şi dacă nu apelează la această pârghie pe care o are la dispoziţie conform Constituţiei şi legii”, a precizat Ludovic Orban, .,,Aici nu e vorba de câştig sau de pierdere, legitimitatea acestei moţiuni a fost recunoscută de toată lumea, toată lumea percepe faptul că regimul de putere Dragnea este un regim care face rău României, care creează prejudicii pe plan extern, care generază grave disfuncţionalităţi în economia şi în funcţionarea normală a instituţiilor statutului. De asemenea, Dăncilă este pentru 85% din populaţie o persoană total nepotrivită să ocupe funcţia de premier. În aceste condiţii, moţiunea nu a trecut nu din cauza noastră. Am ales momentul foarte bine. Dacă nici după condamndarea lui Dragnea, pe care nu am prevăzut-o noi, că nu avem capacitatea să prevedem acest lucru, nu s-au ridicat din bănci parlamentari ai puterii astfel încât să voteze moţiunea de cenzură înseamnă că sunt fie laşi, fie iresponsabili. E indamisibil, toţi parlamenatrii PSD, ALDE, UDMR nici măcar nu au votat. Mai mult, UDMR-ul, fiind absent, ca să nu cumva să existe parlamentari care fiind în sală să se ducă să voteze moţiunea de cenzură”, a mai declarat președintele Orban.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.