Ludovic Orban: PSD ne-a dat țeapă; PNL este pe un trend ascendent

Președintele PNL, Ludovic Orban, susține că PSD este pe un trend în scădere în opțiunile alegătorilor, iar liberalii pe unul ascendent, după ce românii și-au dat seama că „PSD cu o mână dă și cu cealaltă mână ia”.

„Începe să se vadă deja cu ochiul liber că PSD a câștigat alegerile prin minciună. Dacă te uiți în programul de guvernare al Guvernului Tudose constați că nu are nicio legătură cu programul de guvernare cu care s-au prezentat pesediștii în campanie și cu care au câștigat voturile oamenilor. Astăzi PSD-ul dă din colț în colț, (…) inventează tot felul de șmecherii fiscale, ba ia o măsură, ba nu ia o măsură, a creat în general o bulversare în societate. (…) Cred că din ce în ce mai mulți români se conving că PSD le-a dat țeapă, i-a mințit și că PSD cu o mână dă și cu cealaltă mână ia”, a spus Ludovic Orban, într-o conferință de presă susținută vineri în municipiul Mediaș.

Președintele PNL le-a transmis colegilor săi din Mediaș să fie activi și să creadă că partidul este „pe un trend ascendent”.

„Astăzi PSD a intrat pe trend descendent, iar PNL este pe trend ascendent. (…) Important este ca în toate organizațiile, în toate localitățile, noi, liberalii, să fim foarte activi, (…) să comunicăm cu cetățenii”, a mai adăugat Ludovic Orban.

Președintele liberalilor participă, vineri, la festivalul medieval din municipiul Mediaș, unde se aniversează 750 de ani de la atestarea documentară a localității.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.