POLITICĂ, ACTUALITATE

Ludovic Orban va candida la alegerile prezidenţiale

Distribuire articol:

Preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale, urmând să reprezinte alianţa politică formată, deocamdată, din PMP şi Forţa Dreptei:

„Astăzi îi anunţ pe cetăţenii României că am luat decizia de a intra în competiţia pentru alegerea preşedintelui României. Am luat decizia de a candida la funcţia de preşedinte pentru că o consider o obligaţie morală pe care o am faţă de cetăţenii români şi un gest de responsabilitate faţă de viitorul României. Am o carieră politică de peste 30 de ani în care am urcat treaptă cu treaptă pe aproape toate funcţiile de demnitate publică în care am putut să îi servesc pe cetăţeni, de la cea de consilier local până la cea de premier, până la cea de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Sunt un om care am servit interesul public şi care am stat la dispoziţia cetăţenilor care mi-au acordat încrederea de peste 30 de ani, punând aproape tot timpul în plan secund lucruri care poate pentru alţi oameni au fost mai importante”.


Distribuire articol: