Ludovic Orban: ,,Vom strânge semnături pentru demiterea lui Dragnea de la conducerea Camerei Deputaților”

PNL va demara strângerea de semnături la nivelul Camerei Deputaţilor pentru demiterea lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al acestui for, a anunţat luni liderul liberal Ludovic Orban.

,,Am hotărât să demarăm strângerea de semnături, pentru moment în Camera Deputaţilor, pentru demiterea lui Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. De asemenea, am luat decizia ca deputaţii PNL să susţină moţiunea iniţiată de colegii noştri din opoziţie, împotriva ministrului Transporturilor, care se va dezbate azi”, a precizat el, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.

Orban a motivat acest demers prin faptul că menţinerea lui Dragnea în funcţie distruge imaginea Camerei Deputaţilor şi ,,anulează aproape orice posibilitate de a folosi diplomaţia parlamentară” în interesul României.

,,Vom întemeia foarte serios acest demers de strângere de semnături şi vom cere semnături de la toţi deputaţii, pentru că nu cred că le convine parlamentarilor să fie conduşi de un individ care distruge imaginea Camerei Deputaţilor, care este condamnat şi care, practic, anulează aproape orice posibilitate pentru România de a folosi diplomaţia parlamentară în interesul României”, a mai spus Ludovic Orban.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.