Managerul parcului industrial Bistrița Sud îi dă replica lui Ioan Turc

Urmare a criticilor aduse de președintele PNL, Ioan Turc, directorul societății Bistrița Sud Iulius Dumitru adresează un drept la replică:

,,Spre corecta și echilibrata informare a cititorilor dvs. și în virtutea instituției dreptului la replică, dorim să oferim răspunsuri precise la întrebările/speculațiile aruncate în piață de domnul Ioan Turc, președintele PNL Bistrița-Năsăud. Considerăm că declarațiile domniei-sale sunt de natură politică și nu se bazează pe fapte reale sau pe vreo verificare în teren. Niciodată domnul Turc nu ne-a solicitat vreo informație în legătură cu parcul industrial și cu problemele pe care le invocă. A fost greșit informat și a transmis mai departe informații eronate, fără să facă o minimă verificare. E adevărat, sub protecția unei declarații politice poți face acest lucru.

1. Prin demersurile proprietarului și administratorului parcului industrial, este asigurat accesul la infrastructura de utilități (apă, canal,  gaz, comunicații și drumuri interne). Fiecare dintre rezidenții parcului industrial are obligația de a încheia contracte în nume propriu cu furnizorii de utilități, aspect stipulat foarte clar în contractele de administrare și prestări servicii semnate cu administratorul parcului. Rețele de utilități sunt accesibile rezidenților la limita loturilor de teren atribuite în folosință prin drept de superficie.

2. Rețeaua de apă este preluată de Aquabis SA Bistrița-Năsăud, urmând ca racordarea propriu zisă să se facă în urma solicitării scrise a fiecărui rezident în parte și obținerea avizului necesar. Aquabis SA decide modul de operare al stației de epurare și a rețelei de canalizare.

3. Capacitatea disponibilă a rețelei de energie electrică a fost aprobată de către distribuitorul Electrica Distribuție SA și acoperă necesarul solicitat până la această dată de către firmele rezidente.

4. Infrastructura de comunicații (telefonie fixă, internet și CCTV) este funcțională și este pusă la dispoziția rezidenților. În momentul în care investițiile asumate prin contract de către rezidenți vor fi finalizate, se va face racordarea efectivă la această rețea.

5. Parcul industrial deține un studiu geo pentru infrastructura întregului proiect intitulat ,,Parc industrial Bistrița Sud”. Este absolut normal și obligatoriu ca în vederea obținerii autorizației de construire să se solicite studii geo specifice fiecărei investiții în parte.

6. Pentru prevenirea inundațiilor ce pot fi provocate de apele colectate de pe versanții din zonă, provocate de precipitații, există o rețea de canale colectoare realizate și administrate de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF). Este firesc ca la stabilirea amplasamentului halelor de producție, rezidenții să obțină un aviz de la ANIF, pentru a se evita astfel desființarea, obturarea, devierea sau acoperirea acestei rețele de canale colectoare.

7. Legislația pentru protecția mediului obligă fiecare rezident să solicite un aviz de mediu pentru proiectul aprobat a se realiza în incinta parcului industrial. În funcție de domeniul de activitate al rezidentului, Agenția pentru Protecția Mediului BN decide documentația necesară obținerii acestui aviz.

8. Legislația europeană și implicit cea națională referitoare la schemele de ajutoare de minimis reglementează în mod specific modul de obținere al acestora. Schema locală de ajutor de minimis instituită pentru rezidenții parcului industrial Bistrița Sud este în conformitate cu legislația în domeniu, stipulându-se exact documentele ce trebuie depuse de către solicitanți. Vezi HCL a municipiului B-ța nr. 40/23.03.2017.

9. Taxa de administrare de 1 EUR/mp/an se percepe de către administratorul parcului industrial pentru întreținerea infrastructurii comune a parcului industrial și se achită începând cu data înscrierii dreptului de superficie asupra terenului în Cartea funciară în favoarea rezidentului. Din momentul obținerii acestui drept, rezidentul are obligația demarării investiției asumate prin contract.

10. Promovarea parcului industrial este o activitate continuă și susținută. Astfel, din noiembrie 2015 (data finalizării construirii parcului industrial) și până în prezent s-au semnat 10 contracte cu actualii rezidenți, care și-au asumat investiții de 9,96 milioane de EUR și crearea a 391 de noi locuri de muncă. Realizarea efectivă a acestor investiții depinde, în mare măsură, de calendarul obținerii de către rezidenți a finanțării nerambursabile pe care o vizează. De asemenea, sunt deschise negocieri cu alte câteva companii locale și internaționale, societatea-administrator având zeci de scrisori de intenție în acest sens.

11. În incinta parcului industrial este prevăzută realizarea unui Incubator de afaceri dotat cu micro-hală de producție, în valoare de 1.5 milioane EUR. S-a realizat studiul de fezabilitate al incubatorului de afaceri și s-au alocat de către Municipiul Bistrița sumele necesare întocmirii proiectului tehnic. Demararea efectivă a acestei investiții se va face după lansarea liniei specifice de finanțare nerambursabilă prin POR 2014-2020.

12. Toate informațiile referitoare la proiectul parcului industrial Bistrița Sud sunt disponibile pe www.bizpark.ro.

În speranța că am reușit să înlăturăm temerile domnului Ioan Turc, unul dintre inițiatorii proiectului Parcului Industrial Bistrița de altfel, vă rugăm, în măsura în care reușiți, să acordați aceeași atenție și răspunsurilor noastre. Parcul industrial nu e parc de aventură, decât în măsura în care orice afacere în România de azi incumbă o doză de aventurism. Rezidenții solicită utilitățile companiilor de profil, operatorilor, ele există în teren, dar parcul industrial nu este furnizor de utilități. În momentul în care va exista nevoia de mai mulți kilowați, nu va exista nicio problemă în a-i obține de la furnizorul de energie. Deocamdată nu e nevoie!

Legislația obligă rezidenții la obținerea unor avize de mediu sau de altă natură, nu proprietarul sau administratorii parcului. Facilitățile acordate rezidenților și documentele solicitate pentru acestea sunt în conformitate cu legislația în vigoare, în multe cazuri chiar mai avantajoase decât cele oferite de alte parcuri industriale din România. Taxa de administrare de 1 euro/mp/an e o taxă rezonabilă, rezidenții nu pot primi chiar gratuit parcele de teren, iar administrația parcului are și ea cheltuieli cu menținerea infrastructurii.

Există rezidenți, vor veni și alții, nimeni nu poate estima – nici măcar domnul Ioan Turc – cât de repede umpli un parc industrial, pentru că sunt atâtea variabile: mediul de afaceri și politic din România și din lume, interesul direct al investitorului, poziția geografică a parcului, forța de muncă din zonă, salariile, consistența promovării pe plan intern și internațional, relațiile directe și personale cu companii mari de consultanță (relații care nu se construiesc peste noapte). De pildă, parcul industrial Tetarom Cluj a fost umplut în 7 ani. Alte parcuri au reușit asta în 10 ani. Parcul tehnologic și științific Temis Technopole din Besançon, Franța, a pornit la drum acum 21 de ani și este ocupat în proporție de 75%. Parcul Industrial Bistrița Sud a fost finalizat acum doi ani și are deja 10 rezidenți, care au început/sau încep curând construcțiile. Incubatorul de afaceri e un proiect gândit pe fonduri europene, iar linia de finanțare specifică nu e încă deschisă.”

Cu respect,

Iulius Dumitru / administrator
SC Business Park Bistrița Sud SRL
www.bizpark.ro

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.