ACTUALITATE

Maramureș. Măsuri de combatere a tăierilor fără drept de arbori din fondul forestier naţional

În perioada 9 – 13 august a.c., Poliţia Română, prin Direcţia de Ordine Publică – Serviciul Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol, a desfăşurat acţiuni, în judeţul Maramureş, pentru prevenirea şi combaterea tăierilor fără drept de arbori din fondul forestier naţional.

Au fost aplicate 66 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 176.000 de lei, şi au fost confiscaţi aproximativ 800 de metri cubi de material lemnos.

Poliţiştii Direcţiei de Ordine Publică – Serviciul Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol, sprijiniţi de poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Vrancea, Neamţ şi Sibiu, au verificat 2 ocoale silvice şi 13 agenţi economici, cu obiect de activitate în domeniul forestier.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au constatat 17 infracţiuni şi au aplicat 66 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 176.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi a altor acte normative.

De asemenea, au fost dispuse măsuri complementare de confiscare a 762,88 mc de material lemnos, în valoare totală de 126.857 de lei. Totodată, au fost verificate 159 de vehicule, fiind reţinute 3 permise de conducere şi retrase 4 certificate de înmatriculare.

La acţiuni au participat specialişti silvici din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor – Gărzile Forestiere Oradea, Râmnicu Vâlcea, Focşani, Ploieşti şi Suceava.

Activităţile au beneficiat de suportul logistic al Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul M.A.I.

Pe parcursul acţiunilor, poliţiştii au verificat şi respectarea dispoziţiilor legale pe linia autorizării şi exploatării masei lemnoase, precum şi a achiziţiei, depozitării, prelucrării şi comercializării materialelor lemnoase.