Maratonul Via-Maria-Theresia la start

Se apropie cu pași rapizi competiția Maratonul Via-Maria-Theresia ediția 5.0, care va avea loc în data de 25 august 2018!
Maratonul Via-Maria-Theresia 2018, ediția 5.0, cuprinde 4 probe de concurs: semi-maraton, maraton, ultra-maraton și triatlon. Avem patru puncte de start și anume, startul pentru proba de maraton va fi de la Fosta Exploatare minieră de sulf (Gura Haitii), startul pentru proba de ultra-maraton, va fi de la Canton Silvic Tihuța-Colibița-Piatra Fântânele, startul pentru proba de semi-maraton va fi de la Cantonul Silvic Josenii-Bârgăului-Valea Colbul și startul pentru triatlon va avea loc în vecinătatea Pensiunii Ariniș (Colibița). Avem de asemenea și proba de drumeție, de 5 km, respectiv 10 km, cu plecare de la Canton Silvic Tihuța-Colibița-Piatra Fântânele, de la o dificultate de parcurgere mica spre mediu-dificil. Toate probele vor traversa în mare parte drumul istoric Via-Maria-Theresia cu punctul de Finish la Cantonul Silvic Tihuța-Colibița, din Piatra Fântânele.

La ediția de anul acesta, organizatorii doresc să ajute sportivii care au copiii.
„Dorim să oferim această posibilitate participanților care vin împreună cu copiii și ambii părinți doresc să alerge. Drept urmare, participanții la probele de semi-maraton, maraton și triatlon, vor beneficia de această opțiune.
Vom avea două probe, pe distanțe de 1 km și 3 km. Vârstele copiilor trebuie să fie cuprinse între 5-12 ani. Nu se va percepe taxă de participare pentru cursa copiilor.

De asemenea, vom avea jocuri organizate pentru copiii, tobogan, pictură pe față, teatru cu păpuși și călărie pe ponei.
Cei care sunteți interesați să vă lăsați copiii în grija voluntarilor nostri, special pregătiți pentru acest departament, sunt rugați să ne trimită e-mail la adresa concurs@via-maria-theresia.ro, unde solicităm să fie specificat numele și prenumele părinților, al copilului (copiilor), vârsta și proba/probele la care participă părintele/părinții. E-mail-urile se primesc până pe data de 31 mai.

Via-Maria-Theresia este un drum istoric aflat în munții Călimani, construit în urmă cu sute de ani, cu scopul de a susține trupele militare grănicerești ale imperiului Austro-Ungar cu armament și hrană.
În prezent, drumul Mariei Theresia se suprapune parțial unui traseu turistic destul de puțin semnalizat, prin urmare foarte rar parcurs de turiști. La valoarea de monument istoric a drumului Maria-Theresia ca mărturie a unei epoci demult apuse, se adaugă şi valoarea cadrului natural al munţilor Călimani. Pentru ca aceste valori să nu se piardă, Tășuleasa Social reamenajează, repară și marchează drumul Maria-Theresia sub forma unei poteci tematice, în același timp reabilitându-l cultural și istoric prin panouri informative care spun povestea seculară a celor care l-au construit și l-au străbătut.

În primul rând, Tășuleasa Social creează aici o potecă tematică, cea mai lungă de acest fel din ţară şi singura care promovează informaţii istorice. Aceasta va funcţiona ca traseu permanent de drumeţie, semi-maraton, maraton şi ciclism montan. Realizarea acestei poteci tematice în munţii Călimani, este o şansă pentru noi toţi să ne înţelegem mai bine trecutul (istoria) şi viitorul (cadrul natural şi pădurea), iar astfel să le putem proteja”, spun organizatorii.

Fotografia postată de Datacor Running Team.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.