Mari oameni de stat. Dimitrie A. Sturdza

Dimitrie A. Sturdza s-a născut pe 10 martie 1833 la Miclăușeni, județul Iași și a fost un academician, om politic român și de 4 ori prim-ministru al României între anii 1895-1909. A fost președinte al Partidului Național Liberal timp de 17 ani între 1892-1909 și președintele Academiei Române, între anii1882 și 1884.

Educat la Academia Mihăileană, și-a continuat studiile în Germania, unde a luat parte la mișcările politice ale vremii. Ulterior, a devenit secretar particular al lui Alexandru Ioan Cuza. După aceea, s-a întors împotriva lui Cuza, devenind membru în guvernul liberal al lui Ion Brătianu.

A revenit pe funcţii politice, după instalarea primului rege în România, Carol I. Membru fondator al Partidului Naţional Liberal, Sturdza a fost pe rând ministru al Agriculturii Comerţului, Lucrărilor Publice. A deţinut şi portofoliul Ministerului Finanţelor şi a activat ca agent diplomatic al României la Constantinopol. Sturdza a ajuns preşedinte al Partidului Naţional Liberal în 1892, după moartea lui Ion Brătianu. Ca liberal de frunte, după ce Carol I a introdus principiul rotativei guvernamentale, Sturdza a fost desemnat de patru ori să formeze Consiliul de miniştri, deţinând funcţia de premier, dar şi alte portofolii importante. Deși un om cu mare capacitate de muncă, era reprezentantul al celui mai strâmt naționalism și disprețuia tot ce era ,,străin”, făcând astfel foarte mult pentru a întârzia dezvoltarea politică și industrială a țării sale. A fost numit secretar permanent al Academiei Române, devenind o autoritate recunoscută în numismatica românească. În anul 1896 a elaborat programul PNL.

 

Politicianul român se va remarca în portofoliul Ministerului Finanţelor, când va fi delegat să se implice direct în rezolvarea problemei Strousberg, legată de concesionarea construcţiei de căi ferate către consorţiul german, care de-a lungul anilor comisese un lung şir de abuzuri. În cursul anului 1879, ministrul de Finanţe român şi cancelarul german Otto von Bismarck au avut mai multe întrevederi diplomatice, unde au dezbătut problema răscumpărării căilor ferate de la „Societatea acţionarilor” (care preluase drepturile şi obligaţiile falimentarei Strousberg). Hotărât să pună capăt numeroaselor neînţelegeri privind concesiunea Strousberg, cancelarul leagă recunoaşterea Independenţei României de rezolvarea problemei căilor ferate, astfel că situaţia se sfârşeşte cu încheierea unei convenţii şi, de-a lungul anului 1880, cu răscumpărarea tuturor căilor ferate române de către stat, care intră în administrarea guvernului. D. A. Sturdza a jucat un rol-cheie în desfăşurarea negocierilor. Ca om politic, el era de părere că orice proiect trebuia să corespundă realităţii.

În 1907, în timpul ultimei guvernări a lui Dimitrie A. Sturdza, I.I.C. Brătianu, ministru de interne, și generalul Alexandru Averescu, ministru de război, au condus acțiunea de reprimare a țăranilor răsculați.

Familia Sturdza a dat succesiv personalităţi ilustre istoriei naţionale. Vreme de 500 de ani, generaţii de dregători, miniştri, oameni de cultură şi chiar doi domni pământeni au influenţat cotiturile istoriei ţării. Povestea Sturdzeştilor, care se trag dintr-o mare familie de boieri din Moldova, continuă şi astăzi prin urmaşii care au înţeles că statutul lor de prinţi e mai mult decât un titlu preţios – implică şi o responsabilitate faţă de ţară.

 

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.