Mari oameni de stat. Lascăr Catargiu

Autor: Razvan Moceanu

Vineri, 1 noiembrie, se împlinesc 196 de ani de la naşterea lui Lascăr Catargiu, unul dintre marii oameni de stat ai secolului al XIX-lea, fondator şi preşedinte al Partidului Conservator, având patru mandate în funcţia de prim-ministru, cinci mandate în funcţia de ministru de Interne şi, în două rânduri, fiind preşedinte al Adunării Deputaţilor. Lascăr Catargiu are un rol esenţial în realizarea Unirii Principatelor Române Moldova şi Muntenia, de la 24 ianuarie 1859, dar şi în reformele care au stat la baza creării statului român modern.

Lascăr Catargiu (sau Catargi) s-a născut la Iaşi, la 1 noiembrie 1823, într-o familie descendentă a ramurii româneşti de dincolo de Milcov, a vechiului neam boieresc al Catargiilor, tatăl său fiind Constantin Catargiu.

A urmat primii ani de şcoală la pensioane particulare, în care a acumulat cunoştinţe solide în domeniile administrativ şi social-politic.

Încă de tânăr, după încheierea studiilor, este numit în funcţii importante din sistemul administrativ al Moldovei.

Astfel, Catargiu devine ataşat la Treburile din Lăuntru (Ministerul de Interne), în anii 1843 – 1844 este locţiitor de ispravnic la Huşi şi, mai apoi este ales prefect (pârcălab) de Neamţ.

La 28 martie 1848, Catargiu este unul dintre semnatarii Petiţiei-proclamaţiune de la hotelul Petersburg din Iaşi, în care se aduceau critici regimului politic şi se propuneau o seamă de măsuri pentru dezvoltarea ţării pe baze mai liberale. Mişcarea este înăbuşită, iar Catargiu este exilat la moşia sa din judeţul Neamţ, în perioada domniei lui Mihail Surdza.

În 1853, în perioada domniei lui Grigore Alexandru Ghica, Catargiu este numit pârcălab de Iaşi, în anul 1854, este pârcălab la Covurlui, iar în anii 1855-1856 este agă (prefect) al Poliţiei Iaşi.

În februarie 1857, Lascăr Catargiu este ales membru în Comitetul Electoral al Unirii de la Iaşi şi deputat în Divanul ad-hoc de la Iaşi, care va elabora programul unionist.

În cadrul Adunării Elective, Catargiu a devenit candidatul la domnia Moldovei din partea conservatorilor, fiind cel mai bine poziţionat candidat la Tronul Moldovei dintre posibilii candidaţi Vasile Alecsandri, Costache Negri, Grigore Sturdza sau Mihail Kogălniceanu. El a fost însă constrâns să renunţe la candidatură în favoarea colonelului Alexandru Ioan Cuza.

După momentul Unirii Principatelor, de la 24 ianuarie 1859, Catargiu este membru în Comisia Centrală de la Focşani, apoi, la 27 aprilie 1859, este numit ministru de Interne în cabinetul Manolache Epureanu din Moldova.

Lascăr Catargiu a parcurs o perioadă de conflicte puternice cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care a culminat cu constituirea unei coaliţii, cu sprijinul liderului liberalilor radicali, C. A. Rosetti, care a determinat, în cele din urmă, înlăturarea domnitorului Cuza de la conducerea ţării, în februarie 1866.

Este instituită apoi o Locotenenţă domnească, un organism politico-administrativ care a substituit activităţile de şef de stat, alcătuit din Lascăr Catargiu, Nicolae Haralambie și Nicolae Golescu, apoi Catargiu este desemnat să formeze primul guvern sub domnia lui Carol I, între 11 mai şi 13 iulie 1866, timp în care se proclamă o nouă Constituţie, prin care România devine monarhie constituţională.

Către finalul anului 1866, Catargiu este ales preşedinte al Adunării Deputaţilor, fiind unul din susţinătorii lui Carol I, chiar în perioada de acutizare a mişcărilor antidinastice.

După rolul important pe care l-a jucat în menţinerea la conducere al lui Carol I, după ce acesta îşi declarase intenţia de a abdica, la 11 martie 1871, Lascăr Catargiu a format un nou guvern, de orientare conservatoare, primul Consiliu de miniştri care reuşea să guverneze pe tot parcursul celor patru ani legitimi, până pe 31 martie 1876, când şi-a depus mandatul pentru organizarea unor noi alegeri legislative.

Trebuie spus că pe parcursul mandatelor avute la conducerea Ministerului de Interne, unele ocupate din poziţia de prim-ministru, Catargiu a adoptat acte normative cu rol extrem de important în reformarea administraţiei şi siguranţei: legea pentru înfiinţarea Jandarmeriei rurale, prin care se înfiinţau 8000 de posturi de jandarmi comunali, 1260 de jandarmi judeţeni şi 69 de ofiţeri, Legea pentru organizarea comunelor urbane, Legea pentru reînfiinţarea birourilor de paşapoarte (1867), Legea pentru organizarea Serviciului Administraţiunii Centrale a Ministerului de Interne (1892), legea de înfiinţare a Serviciului fotografic – primul serviciu de identificare şi poliţie tehnică din ţară, Regulamentul relativ la atributele comisarilor speciali de poliţie în gările Căilor Ferate, sau Legea poliţiei vânatului. Prin toate aceste măsuri, Catargiu a rămas unul dintre cei mai de seamă gospodari în dezvoltarea administraţiei ţării.

La 3 februarie 1880, Catargiu semnează programul şi statutul Partidului Conservator, alături de alţi 88 de oameni politici, apoi, în septembrie 1880 devine preşedinte al Partidului Conservator, poziţie pe care a deţinut-o până la finalul vieţii.

A urmat perioada guvernării liberale, în care Catargiu a fost liderul „Opoziţiei Unite”, care milita pentru înlăturarea de la putere a Guvernului Ion C. Brătianu, apoi în martie 1884, Partidul Conservator fuziona cu Partidul Liberalilor Sinceri, condus de Gheorghe Vernescu, dând naştere Partidului Liberal Conservator.

În anul 1888, Catargiu devine, pentru trei luni, preşedinte al Adunării Deputaţilor, pentru ca între 29 martie şi 3 noiembrie 1889, să devină şi preşedintele Consiliului de miniştri.

În noiembrie 1891, Partidului Liberal Conservator se dizolvă, iar conservatorii îşi reiau activitatea sub stindardul Partidului Conservator.

În perioada 27 noiembrie 1891 – 3 octombrie 1895, Lascăr Catargiu devine a patra oară prim-ministru al Guvernului României, apoi va rămâne un membru marcant al vieţii politice româneşti până la finalul vieţii.

În timpul mandatelor sale de prim-ministru, Lascăr Catargiu a reuşit să pună în practică o serie de reforme, mai ales în domeniul financiar şi comercial, măsuri care au contribuit hotărâtor la crearea statului român modern. Astfel, în mandatele sale de prim-ministru, Catargiu a contribuit la stabilizarea situaţiei financiare a ţării, la introducerea monopolului asupra tutunului, introducerea taxei de timbru pe băuturile spirtoase, anularea concesiunii Strousberg (la 5 iulie 1871 era anulată concesionarea construcției liniei ferate Roman – București – Vârciorova către consorțiul condus de antreprenorul Bethel Henry Strousberg), modificarea Legii tocmelilor agricole din anul 1866, organizarea Armatei, înfiinţarea Creditului Funciar Român, semnarea Convenţiei comerciale cu Austro-Ungaria (iunie 1875), adoptarea Legii creditului agricol (1892), care avea în vedere acordarea de credite ieftine pentru ţarani, înfiinţarea Băncii Agricole (1894), Legea telegrafică, telefonică şi poştală, Legea pentru conservarea şi restaurarea monumentelor istorice.

Lascăr Catargiu a trecut la Domnul la 30 martie 1899, la Bucureşti, la vârsta de 76 ani.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.