Mari oameni politici. Ion Rațiu. Video de colecție cu unul dintre cele mai memorabile momente de după 1990

Ion Rațiu s-a născut la Turda în anul 1917, într-una dintre cele mai ilustre familii românești din Transilvania. Unchiul său, Ioan Rațiu, fusese liderul mișcării memorandiste din Transilvania, de la la sfârșitul secolului XIX. Familia Rațiu de Noșlac se înrudea prin alianță cu personalități, precum Simion Bărnuțiu, Iuliu Coroianu, Iuliu Maniu sau Ion Codru Drăgușanu. Tatăl lui, Augustin Rațiu, a fost primar al orașului Turda și un avocat renumit.

Ion Rațiu a urmat cursurile Facultății de Drept din Cluj, pe care a absolvit-o în anul 1938. A început să colaboreze cu BBC și a devenit student în economie al Universității din Cambridge, pe care absolvit-o în 1943. La 13 aprilie 1940 ajungea în Londra. În septembrie, acelaşi an, în România se instaurează regimul legionar. Atunci Raţiu îşi dă demisia şi merge la Ministerul Englez de Externe pentru a cere azil politic. La doar două luni după obţinerea azilului politic, a primit o bursă la Cambridge, unde a studiat timp de trei ani, luându-şi diplomă de Master în Ştiinţe Economice.

Ion-Ratiu

În octombrie 1957 a înfiinţat ,,J.R. Shipping Co.”. A trebuit să împrumute de la banca 5.000 de lire. Firma s-a specializat de la bun început pe transportul de mărfuri în vrac, pe sistemul din uşa în uşa. ,,Am înţeles că pot scoate beneficii ceva mai mari decât era uzual pe atunci dacă voi putea efectua eu întreaga livrare, eliminând alte cheltuieli pe care trebuia să le plătească clientul hamalilor, agenţilor, cărăuşilor şi altora de acest gen. Am fost un fel de iniţiator a ceea ce se numeşte “door-to-door transportation”.

Ion-Ratiu

,,Aş fi putut încerca o carieră academică. De asemenea, gazetăria m-a tentat. Dar nu m-au mulţumit nici una, nici cealaltă. De aceea am intrat în afaceri”, spunea Rațiu după ce s-a retras din afaceri. Ca om de afaceri a activat din 1951 până în 1975, după acest an dedicându-se ,,virusului” său: lupta pentru libertate şi democraţie în România.

Iată un fragment cu marele om politic înainte de organizarea Congresului Uniunii Mondiale a Românilor Liberi.

Abia în 1989, Ion Raţiu şi-a văzut visul cu ochii: românii au devenit liberi. A revenit acasă, după jumătate de secol de exil. A intrat în politică. Cu banii câştigaţi în Londra şi-a susţinut activitatea politică. În mai 1990, Ion Raţiu a candidat la Preşedinţie. Mulţi români l-au acuzat că a venit în România după ce pericolul a fost înlăturat, că nu a suferit în ţară sub jugul comunismului, că nu a mâncat salam cu soia. Foarte mulţi au avut un cui împotriva lui pentru că vorbea o română cu un puternic accent englezesc, dar şi pentru aerul său britanic. Românii l-au poreclit ,,Domnul Papion”. La scurt timp după revenire, Ion Raţiu şi-a deschis un ziar şi o tipografie: ,,Nu mi s-a dat licenţă să înfiinţez un post de televiziune independent. Nu mi s-a permis să pun în funcţiune tipografia modernă, care era gata să lucreze încă de la data de 19 aprilie 1990, deci cu 31 de zile înainte de alegeri. A trebuit să înlătur obstacole incredibile ca să public ziarul Cotidianul, ceea ce am reuşit abia la 10 mai 1991″.

Una dintre cele mai memorabile momente de după 1990.

Cu toate că nu a câştigat alegerile, Raţiu a fost senator de Turda şi s-a stabilit împreună cu soţia la Bucureşti. Ion Raţiu a murit la 17 ianuarie 2000, răpus de cancer la esofag. A fost înmormântat în Turda natală, aşa cum şi-a dorit.

Ion ratiu mineri

 

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.