Mari români. Corneliu Coposu.

Corneliu Coposu va rămâne unul dintre cei mai mari oameni politici, fiind recunoscut ca lider al întregii opoziţii democratice a anilor nouăzeci, promotor al patriotismului luminat şi a moralei creştine, care au fost baza a construcţiei unei doctrine creştin-democrate în România. Afilierea partidului la doctrina creştin-democrată a fost un proces natural, Corneliu Coposu ducând mai departe ideile de la 1848, ale lui Simion Bărnuțiu, Gheorghe Pop de Băsești și mai apoi Iuliu Maniu.

Corneliu Coposu s-a născut pe 20 mai 1914 la Bobota, in judetul Sala. A fost fiul protopopului greco-catolic, Valentin Coposu si al Aureliei. Bunicul patern, Grigore Coposu, era preot, colaborator al lui Gheorghe Pop de Basești. Bunicul matern, Gavril Vaida, era preot și el, văr primar cu Alexandru Vaida Voievod.

După școala primară și terminarea liceului confesional greco-catolic „Vasile cel Mare” Blaj, la numai 16 ani, urmează cursurile Facultății de Drept a Universității ,,Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. După absolvire, în 1934, s-a înscris la doctorat, pe care l-a obținut după 3 ani.  În 1933 înființează filiala Cluj a PNȚ, iar în 1935 a fost ales președinte al Uniunii Studenților Democrați din cadrul universității din Cluj și președinte al Tineretului Național Țărănesc.

În aceeași perioadă Coposu se remarcă ca un ziarist politic talentat; primii ani de jurnalism (1935-1940) au fost legați de cotidianul țărănist clujean România Nouă, condus de Zaharia Boilă; după cedarea Ardealului de Nord-Vest către Ungaria horthystă, tânărul țărănist s-a refugiat la București, fiind colaborator al ziarului refugiaților transilvăneni.

Imagine similară

Începutul carierei politice.

Corneliu Coposu și-a făcut ucenicia politică pe lîngă liderul național-țărănist Iuliu Maniu: ,,Iuliu Maniu m-a cunoscut de când m-am născut, familiile erau prietene, se întîlneau cel puțin o dată pe săptămînă pentru că Bobota, comuna mea, e la 13-14 km de comuna lui Maniu, Bădăcin…Mi s-a întîmplat de multe ori ca, mergând la Bădăcin, să întâlnesc diverse delegații, diverși reprezentanți mai mult sau mai puțin importanți ai politicii românești din vremea aceea. Acolo i-am întîlnit pe Stere, pe Mihalache, pe Costăchescu de la Iași, pe Iunian, nu numai fruntașii de atunci ai Partidului Național Țărănesc, ci, în general fruntași ai vieții sociale și politice românești”.

După cum povestea ,,Seniorul”, Iuliu Maniu l-a luat șef de cabinet de pe vremea când era student, în 1930, ,,apoi am ajuns director de cabinet. Între 1937 și pînă la arestare, am fost secretar politic al lui Maniu și, aș putea spune, umbra lui, pentru că nu m-am despărțit niciodată de el, n-am lipsit de la nicio activitate desfășurată de el în perioada aceasta și aș putea afirma că am fost persoana cea mai apropiată de Maniu vreme de zece ani de zile”

După 1945, Corneliu Coposu a intrat în vizorul activiștilor comuniști, iar pe 14 iulie 1947 a fost arestat împreună cu întreaga conducere a PNȚ, în ceea ce s-a numit Înscenarea de la Tămădău. Până în 1956 a fost ținut în arest preventiv, fără să fie judecat. În 1956 i s-a înscenat un proces pentru ,,înaltă trădare a clasei muncitoare” și pentru ,,crimă contra reformelor sociale”. A fost condamnat la muncă silnică pe viață. Până în 1962 a fost închis într-un regim sever de izolare la penitenciarul Râmnicu Sărat. În cei peste 17 ani de detenție a fost mutat de la o închisoare la alta, iar după eliberare a fost trimis pentru încă 24 de luni în domiciliu obligatoriu în comuna Rubla, județul Brăila.

În aprilie 1964 a fost pus în libertate și a fost angajat ca muncitor necalificat la Întreprinderea de Construcții-Montaj București, atelierul de tâmplărie mecanică. După eliberarea din lunga detenție, Corneliu Coposu a fost invitat la o întrevedere cu liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe care îl cunoștea din perioada interbelică și care s-a scuzat ”pentru închisorile politice însă refuză orice colaborare cu regimul comunist. Între 1946 și 1989 Corneliu Coposu a fost permanent urmărit de către poliția politică comunistă, Securitatea, iar dosarul său de urmărire informativă are 38 de volume, circa 17.000-18.000 de file.

Imagini pentru corneliu coposu miting

Încă din 1987, Corneliu Coposu a reușit să înșele vigilența poliției politice, Securitatea, și să informeze lideri politici occidentali, din familia partidelor creștin-democrate și conservatoare europene, despre existența în ilegalitate în România comunistă a unui nucleu care își asuma misiunea de continuitate cu Partidul Național Țărănesc, desființat de comuniști. Mai mult, pentru a marca afilierea la grupul partidelor creștin-democrate și conservatoare, la Internaționala Creștin-Democrată, PNȚ și-a completat denumirea și identitatea, devenind Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, nume asumat public și deja recunoscut pe plan internațional după schimbarea regimului politic. Pe 8 ianuarie 1990, Tribunalul Municipiului București a autorizat funcționarea primului partid postcomunist, PNȚCD. Între 1990 și 1995, Coposu a fost președintele partidului.

Corneliu Coposu, susţinea că organizarea democraţiei în România trebuie să se realizeze în cadrul unui specific naţional. La fel ca şi gânditorii interbelici tradiţionalişti, el aprecia că sistemele sociale trebuie aşezate pe temeliile ei naturale, fireşti: „Atunci când vorbim de democraţia românească, avem în vedere faptul că principiile sociale şi politice cu caracter universal nu pot fi aplicate cu eficienţă, fără obligativitatea respectării unor condiţii specifice, naţionale şi locale. Democraţia însăşi, care reprezintă un concept de viaţă, nu poate fi intuită decât în spiritul şi specificul climatului local.”

Corneliu Coposu a dovedit calități de strateg politic atunci când i-a convins pe liderii partidelor din opoziție și ai asociațiilor civice că singura modalitate de a învinge puterea hegemonică a președintelui Ion Iliescu și a Frontului Salvării Naționale era cea a opoziției unite (de unde și deviza ,,Nu putem reuși decât împreună”). Pe 26 noiembrie 1991, s-a format coaliția/alianța electorală și politică cunoscută sub numele Convenția Democratică (mai tîrziu Convenția Democrată din România/CDR), care cuprindea drept membrii fondatori paisprezece partide și asociațiii civice (PNȚCD, Partidul Național Liberal, Pardidul Social Democrat Român, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, Partidul Alianței Civice, Partidul Unității Democratice, Uniunea Democrat Creștină, Asociațea Foștilor Deținuți Politici din România, Alianța Civică, Sindicatul politic ,,Fraternitatea”, Uniunea Mondială a Românilor Liberi, Solidaritatea Universitară, ,,România viitoare”). Primul președinte al Convenției Democratice a fost Corneliu Coposu.

În mai 1995 a fost numit Ofițer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincție acordată de Republica Franceză cetățenilor străini.

Moartea sa, în noiembrie 1995, a generat un imens val de simpatie populară pentru forțele politice anticomuniste din România. Deși nu a beneficiat de funeralii naționale, la înmormântarea sa au participat sute de mii de oameni veniți din întreaga țară. Acest curent de simpatie a contribuit la victoria Convenției Democrate la alegerile generale din 1996.

Fotografia postată de Alin Seserman.

 

 

Recommended For You

About the Author: Seserman Alin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.