ACTUALITATE

Mari români. Ion C. Brătianu

Ion c. Brătianu s-a născut la 2 iunie 1921 în satul Florica, Argeș.

Primele studii le urmează în localitatea natală sub atenta îndrumare a dascălului Nicolae Simonide. Din adolescenţă, părinţii îl trimit să urmeze o carieră militară şi va face parte, pentru o scurtă perioadă de timp, dintr-un escadron de cavalerie condus de fratele său, Teodor.

Începând cu 1841 Brătianu decide să plece la studii universitare în capitala Franţei, unde urmează cursurile Şcolii Politehnice. Tot la Paris, Brătianu se remarcă în cadrul acţiunilor „Societăţii studenţilor români” şi se înscrie în două loji masonice ale radicalilor francezi, în cadrul căreia se formează ca revoluţionar. În aceste cercuri, tinerii români conştientizează idealurile naţionale, fiind cuprinşi de un profund sentiment patriotic.

În 1848, în momentul izbucnirii revoluţiei franceze, Brătianu se angajează cu toată hotărârea în mişcările studenţeşti care acţionau pentru răsturnarea regimului Monarhiei din Iulie. Ion C. Brătianu se întoarce în ţară în momentul avântului revoluţionar. Este numit membru în Comitetul revoluţionar și secretar al guvernului provizoriu şi prefect al Poliţiei Capitalei în acele zile de agitaţie.

După înfrângerea mişcării revoluţionare, Ion C. Brătianu se refugiază în exil la Paris, unde se logodește cu Mathilde Kestner, însă află că părinții acesteia nu e acord cu întoarcerea în România. Se va căsători în ţară cu Pia Pleşoianu.

În 1857 majoritatea paşoptiştilor sunt lăsaţi să revină în ţară. Brătianu se angajează din plin în activităţi pentru susţinerea cauzei unioniste. Este ales membru al Divanului ad-hoc şi al Adunării Elective de la Bucureşti.

După instaurarea regimului personal, Brătianu şi Rosetti se numără printre liderii mişcării de opoziţie împotriva domnului. Ei erau conştienţi că lovitura de stat a suspendat orice manifestare a spiritului liberal şi însăşi opera de modernizare a societăţii româneşti a fost pusă sub semnul întrebării. Sistemul instituţional era în criză, deoarece personalul din administraţie, format din partizani ai domnului, se constituiau într-o camarilă ce punea intersele proprii mai presus de interesul naţional.

În cele din urmă, forţa unită a opoziţiei reuşeşte să-i impună domnitorului să abdice de la putere printr-un complot bine organizat, pus în practică în seara zilei de 10 februarie 1866. Ion C. Brătianu este trimis de urgenţă la Düsseldorf pentru a obţine consimţământul venirii în România din partea tânărului principe, a familiei sale şi a regelui Prusiei, Wilhelm I. Abilitatea diplomatică a politicianului român nu dă greş, astfel că tânărul Carol acceptă să devină noul „domnitor al românilor”.

La 24 mai 1875 s-a fondat Partidul Național Liberal. Ion C. Brătianu a fost ales preşedintele noii formaţiuni politice. Programul partidului a fost publicat în „Alegătorul liber”. După câştigarea alegerilor din iunie 1876, Ion C. Brătianu este numit preşedinte al Consiliului de miniştri. În prima perioadă, guvernul a acţionat pentru adoptarea unor reforme pentru consolidarea statului.

Guvernul a trecut imediat la aplicarea reformelor care au schimbat total faţa României: 3.000 km de căi ferate şi şosele, răscumpărarea căilor ferate,au avut loc demersurile diplomatice pentru recunoaşterea independenţei României (1878-1880), a fost înfiinţată, în 1880, Banca Naţională a României, iar la 14 martie 1881 Parlamentul a votat transformarea României în regat. De asemenea, în 1885 Biserica Ortodoxă Română şi-a proclamat autocefalia faţă de Partriarhia ecumenică de la Constantinopol.

Este poreclit Vizirul, din cauza influenţei exercitate asupra suveranului. Moare la 16 mai 1891, în satul natal, unde este şi înmormântat.