Mari români. Nae Ionescu

Nae Ionescu, pe numele său Nicolae C. Ionescu, s-a născut pe 16 iunie 1890, la Brăila. Acuzat de republicanism naţional, este exmatriculat în ultimul an de studiu din Liceul „Nicolae Bălcescu“, fiind nevoit să-şi termine studiile la un alt liceu. Va urma cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie, pe care le încheie în 1912, cu specializarea în filosofie. În acelaşi an va fi numit profesor la Liceul „Matei Basarab“ din Bucureşti. Din această perioadă datează şi începuturile sale gazetăreşti. Acum debutează la „Studii filosofice“ şi la „Noua Revistă Română“, aceasta din urmă fiind revista fostului său profesor, a cărui asistent la catedră va deveni, Constantin Rădulescu-Motru.

Profesor universitar şi gazetar plin de fervoare, Nae Ionescu se distinge ca mentorul unei generaţii. Opera i-a fost interzisă după moartea sa de regimul comunist. El a rămas însă în conştiinţa contemporanilor şi a discipolilor săi, care i-au publicat postum opera. Astfel, prin contribuţia acestora, Nae Ionescu a fost accesibil românilor din diaspora, fiind revelat, după decembrie 1989 şi românilor din ţară. Având în vedere că „Profesorul”(cum era numit) nu şi-a publicat opera, fapt ce ţinea de altfel de maniera sa de a fi şi de a gândi, ar fi fost imposibil că el să ne devină cunoscut, dacă opera sa nu ar fi fost cu adevărat valoroasă. Valoarea operei sale explica eforturile contemporanilor săi mai tineri de a-i publica şi organiza lucrările. Astfel se explica că deşi a fost trecut la index de regimul comunist, gândirea sa nu a fost uitată.

Discipolii săi au început să-i publice cursurile încă din 1941, la scurt timp după moartea sa. În acel an a apărut în ţară un numar festiv al revistei Pan, consacrat lui Nae Ionescu. Tot în 1941 se înfiinţează „Comitetul pentru tiparirea operei lui Nae Ionescu”, coordonat de Octav Onicescu, care va edita patru dintre cursurile „Profesorului”:Istoria logicei (1941), Metafizica  I, 1942, Logica, 1943 şi Metafizica II, 1944. Aceasta activitate va lua sfârşit în urma ordinului mareşalului Ion Antonescu.

După război apare la Freiburg (1951), selecţia de articole Convorbiri autori Mircea Eliade şi Gh. Racoveanu. În 1957 apare la Wiesbaden volumul Îndreptar ortodox, selecţie şi note de D. C. Amzar. În 1978 sunt reeditate la Paris, în colecţia Ethos, Logica şi Metafizica. În 1989 este reeditată la Paris („Mioriţa”, „Libraria românească”), Istoria logicei. Al doilea curs, iar în anul următor culegerea de articole realizată de Mircea Eliade, Roza Vînturilor, la editura omonimă. După 1989, lucrările Profesorului sunt publicate în România.

Va scrie sub pseudonimele: Niculae Ivascu (după numele bunicului său), Calicles, Nemo, Un prelat, Un preot de ţară, Un universitar etc. Cu ajutorul lui Constantin Rădulescu-Motru va pleca la studii în Germania, la Göttingen (1913). Pe 25 noiembrie se căsătoreşte cu Elena Margareta Fotino, împreună cu aceasta plecând la München în 1916, pentru a-şi susţine doctoratul. Aici i se vor naşte doi copii. Întrucât România se afla în război cu Germania (în Primul Război Mondial), Nae Ionescu a fost închis în lagărul de prizonieri de la Cellle-Schloss (Hanovra). „Să înveţi filosofie e o absurditate“ După susţinerea doctoratului în filosofie (1919) se va întoarce în ţară, dedicându-se carierei didactice şi jurnalistice. Astfel, va fi mai întâi director de studii la Liceul militar „Nicolae Titulescu“ de la Mănăstirea Dealu (de lângă Târgovişte), pentru ca în toamna aceluiaşi an să fie numit asistent la catedra de „Logica şi Teoria Cunoaşterii“ a profesorului Constantin Rădulescu-Motru. De acum va începe o carieră extraordinară sub „veşmintele“ de dascăl al unei întregi generaţii. Va aduna în jurul său discipoli ca Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Mihail Sebastian sau Constantin Noica.

Tot ceea ce se scrie în filosofie nu este de învăţat, ci este de judecat din nou, gândit prin tine însuţi“. Acelaşi Mircea Vulcănescu va spune în 1951: „Nae Ionescu ne-a învăţat să gândim. Geniul lui era, în primul rând, de structură socratică; ne ajuta să căutăm şi să scoatem singuri la iveală adevărul. Nu ni-l da de-a gata, nu ni-l impunea“. „Trăirismul“.

Paralel cu munca didactică, Nae Ionescu a depus un imens efort şi pe plan gazetăresc. Între 1919-1925 va scrie pentru „Ideea europeană“, iar între 1926-1933 se va remarca la ziarul „Cuvântul“, al cărui propietar va deveni din 1928. Se remarca printr-un stil sarcastic, ironia şi propoziţia scurtă fiind elementele care-l făcea original în epocă. În 1924 N. Ionescu va înfiinţa publicaţia „Logos“ – „revistă internaţională de sinteză creştin-ortodoxă“, editată în limba franceză, cu colaborarea teologilor ruşi din Exil.

Politica unui veşnic opozant. O asemenea personalitate ca Nae Ionescu nu putea sta departe de viaţa politică, deşi nu a fost implicat în nici un partid. Nu are relaţii cordiale cu Brătienii, aşa că, în 1928, îi va susţine pe ţărănişti să ajungă la putere, după care va fi dezamăgit de aceştia şi va îndrepta articole acide împotriva lor. Mai apoi va fi de acord cu ideea întoarcerii lui Carol al II-lea, dar acelaşi Carol al II-lea îl va închide în două rânduri în lagărul de la Miercurea Ciuc (1934, 1939), fiind acuzat de instigare, în urma asasinării lui I. G. Duca. Deşi este clar că „Profesorul“ a avut legături cu Garda de Fier, fiind închis în lagăr împreună cu legionarii, nu a îmbrăcat niciodată cămaşa verde. Era împotriva stilului său care se opunea oricărei înregimentări, oricărei fixări între nişte limite de gândire. Pe de altă parte, cum putea un om ce condamna sclavia şi coloniasmul (idei de „stânga“) să fie considerat de extremă-dreapta?!

Ortodox practicant şi inamic al raţionalismului. Nae Ionescu şi-a mărturisit pretutindeni credinţa ortodoxă. Din nici un curs de-al său nu lipseşte cel puţin o referinţă la Ortodoxie. Preocupările teologice apar în perioada în care începe să lucreze la „Ideea Europeană“, unde publică articolul „Pascalia“, în care va trata problema suferinţei în creştinism. „De la răstignire – afirma Nae Ionescu – lumea ştia că nu durerea sau bucuria, ca atare, sunt hotărâtoare pentru suferinţa sau bucuria noastră, ci atitudinea pe care personalitatea noastră spirituală o păstrează în faţa lor.“ Suferinţa poate fi valorificată, poate deveni izvor de bucurie, ea nu are un sens, dar poate avea un rost. Deşi profesor de logică, N. Ionescu a combătut raţionalismul cartezian cu un eroism nebănuit. „Noi nu facem decât să lichidăm raţionalismul…“ Aceste poziţii îl vor face să afirme superioritatea teologiei faţă de ştiinţă şi, odată cu aceasta, afirmarea învăţăturii despre îndumnezeirea omului. Prin Învierea Mântuitorului Hristos, spunea „Profesorul“, se înnoieşte întreaga făptură, iar omului, prin har, i se descoperă dumnezeirea.

Profesorul Nae Ionescu a fost considerat figura centrală a unei epoci şi a unei generaţii despre care s-a scris la extreme. Dincolo de influienţa asupra tinerilor săi studenţi-Mircea Eliade, Constantin Noica sau chiar Mihail Sebastian, filozoful Nae Ionescu a propus un curent bazat pe valorile naţionale şi pe religia ortodoxă.

 

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.