Marșul pentru Justiție. Nu suntem o nație de hoți! Proteste în București, Cluj-Napoca, Bistrița și alte orașe

În mai multe orașe din țară au fost anunțate proteste față de intenția Guvernului de a modifica legile justișției. Se așteaptă ca zeci de mii de oameni să protesteze de la ora 18.

Lista  localităților în care vor avea loc proteste.
În țară: București, Alba-Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Focșani, Galați, Iași, Lugoj – jud. Timiș, Oradea, Ploiești, Rădăuți – jud Suceava, Râmnicu Vâlcea, Roman – jud. Neamț, Sibiu, Slatina, Suceava, Târgu Mureș, Tîrgu Ocna – jud. Bacău, Timișoara, Tulcea, Bistrița și Zalău.
În Diaspora: Berlin – GERMANIA, Birmingham – ANGLIA, Irvine – SCOȚIA, Londra – ANGLIA, Milano – ITALIA, München – GERMANIA, Paris – FRANȚA și Zürich – ELVEȚIA.

Mesajul organizatorilor din Cluj-Napoca: Continuăm ce am început iarna trecută!
Începe a doua luptă pentru apărarea Justiției și Statului de Drept în România. E un război de uzură, așa că ceea ce putem învăța din iarna trecută e în primul rând să ne conservăm energia, să nu ne lăsăm demoralizați ușor, să nu ne așteptăm la miracole peste noapte și să nu ne luăm ochii de la scopul nostru. Toate schimbările de durată cer timp.
Așadar, să ramânem consecvenți și încrezători în puterea noastră de a schimba România, deoarece prin solidaritate îi învingem pas cu pas, de fiecare dată.

1. Proiectul de modificare a Legilor Justiției a ajuns deja în parlament și urmează să fie supus dezbaterii și votului în plen.

Inspecția Judiciară va deveni o unealtă politică în mâna Ministrului Justiției.
Numirea procurorilor-șefi de către ministru, fără control din partea preşedintelui înseamnă că DNA se va întoarce la PNA, iar Parchetul devine subordonat intereselor politice.

Dacă acest pachet de legi va fi adoptat de parlament ar însemna un dezastru pentru România și cetățenii ei. Ne putem lua adio de la o justiție independentă.
Nu suntem singuri în această luptă.
De la magistrați la președinte și Comisia Europeană, cu toții s-au poziționat împotriva acestor legi.
Este momentul ca fiecare dintre noi să acționeze și să nu legitimeze încercarea corupților de a controla Justiția.

2. Luni, Senatorii jurişti au dat luni un raport negativ unui proiect de lege care-i împiedică pe cei condamnaţi penal să ocupe funcţia de preşedinte al ţării.
Urmează votul în senat.
Aceasta înseamnă că un borfas, condamnat penal, poate decide soarta românilor și îi va reprezenta pe aceștia.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.