Mesaj al unui medic chirurg despre munca în ambulatoriu

O doamnă medic a transmis un mesaj despre munca î ambulatoriu, despre neajunsurile şi deficienţele sistemului medical. Redăm integral mesajul doamnei medic.

„Eu sunt chirurg intr-un ambulatoriu de specialitate; mi-aș fi dorit sa am un post in spital dar, nu a fost sa fie; nu conteaza ca poate te-ai fi descurcat mai bine decat altii care poate nici nu opereaza si poate au shuntat si rezidentiatul. Ce conteaza ca te-ai chinuit sa inveti, sa prinzi la rezidentiat ce iti place și ca ulterior te-ai mai chinuit niste ani sa ajungi specialist chirurg.

Se tot vorbeste de salariile mari pentru noi, cei din ambulator aflati in contract cu CAS -ul nu s-a intamplat mare lucru. Pe luna poate ni se deconteaza si mai putin decat are salariul un medic in spital. Din ce se deconteaza tu trebuie sa platesti chirie, intretinere, femeie de serviciu, asistenta, factura de deseuri, factura de internet, consumabile, etc. La sfarsit se trage linie si vezi cu ce ramai. Partea buna este ca avand medici de familie in apropiere sunt si pacienti. Daca sunt prea mulți iar nu este bine. Cand se depaseste numarul de servicii sau consultatii, ce trece peste sunt taiate. Daca pacientul este fara card si vine in urgenta, cu o plaga taiata de exemplu, tu- l faci gratis. De obicei sunt in varsta fara card, singuri, ce sa le spui ca trebuie sa plateasca daca nu au card.
Daca are card si este neasigurat se deconteaza doar consultatia; daca -l cosi si l-ai trecut in sistem anuleaza si consultatia.

Sistemul actual nu incurajeaza deloc micile interventii in regim de ambulator. Nu este nici o diferenta la decontare intre o plaga intepata si plagile postoperatorii unde se folosesc materiale mult mai multe. Daca ai ceva de operat care implica consum mare de materiale, in special fire de sutura (vorbesc de 2- 3) iti dai seama ca nu e rentabil; desi este o banalitate interventia.
Nu are treaba cu ce stii sa faci; trebuie calculat exact ca sa ramai cu ceva la sfarsitul lunii. La noi nu cred ca si-a pus nimeni problema ca pacientii mai pot avea hepatite, HIV, etc si ca noi ii mai și operam. La noi sporuri nu sunt.
Daca nu ai contract cu CAS e și mai rau; nu ai cum sa supraviețuiești; dările sunt mari, iar oamenii care -și permit sa plateasca integral serviciile nu sunt prea mulți”.

text preluat de pe pagina de Facebook.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.