Mesajul unei mame din România cu 7 copii

Marina Cârnaț, soția unui cunoscut avocat basarabean, a publicat pe Instagram o fotografie cu cei șapte copii ai familiei: Teo, Manuela, Mateo, Teia, Tadeo, Malvina, Tamia. La imagine, ea a adăugat un mesaj adresat familiilor care se tem să aibă mai mult de doi copii, din motive materiale.

Sfaturile ei sunt un ghid practic pentru părinții cu familii numeroase. Deși nu cheltuie excesiv, Marina Cârnaț spune că nici nu simte o mare povară financiară pe umerii familiei. Iată mesajul ei:
„Cat costa sa ai o familie numeroasa? ⁣
Eu nu voi scrie o suma!
Insa vreau sa combat ideea ca, a avea mai mult de 2 copii si sa traiesti confortabil, ar fi de domeniul luxului!⁣ ⁣Nu stiu cum e la altii, dar eu va zic cum e la noi: ⁣
⁣- Familiile numeroase nu primesc asistenta sociala suplimentara, totul e pe cont propriu;⁣
– Cel mai scump din tot e locuinta: noi traim in casa noastra, dar daca planifici sa ai mai multi copii, eu consider ca si intr-un apartament cu 3-4 odai, daca acestea sunt mari, e posibil de amenajat spatiul spre binele tuturor;
– Copiii nostri au mers doar la o gradinita publica, de langa casa;⁣
– Acum copiii merg la scoala publica, de lângă casă;
– Activitatile extrascolare le alegem tot cele publice, unde sunt taxe foarte accesibile (ai nostri se ocupa cu: muzica, judo, inot, tenis), tot in regiuni apropiate de casa;
– Haine cumpar mai mult doar fiului si fiicei mai mari, si celorlalti cumpar nou atunci cand au nevoie (minimalism);
– Lucruri pentru copii (carut, patut, fotoliu auto, bicicleta etc.) sunt folosite din copil in copil si in majoritatea cazurilor am cumparat second hand;⁣
– Investitia cea mai mare este in alimentatie, dar eu nu fac provizii. Prefer sa cumpar zilnic proaspat, decat cu kilogramele si sa se altereze;⁣
– Masina avem un minivan cu 9 locuri (chiar daca planifici doar 3-4 copii, cumpara din start una cu 8-9 locuri);
– Vacantele le alegem doar dupa buget. Calatorim cu masina. Asadar, nu economisim tot anul doar ca sa ajungem intr-o destinatie cu avionul si sa stam la un hotel de 5 stele. Prioritar e sa petrecem timpul impreuna, dar nu locul.
Deci, poti sa-ti permiti o familie numeroasa? Da! Depinde dupa ce reguli te conduci! DAR… eu zic ca ceea ce trebuie sa ai aici e – timp si energie suficienta, dar nu bani mai multi!⁣”

Recommended For You

About the Author: Sarmasan Mihai