DIN TRANSILVANIA, LIFESTYLE, EDUCAŢIE/CULTURĂ

Meserii uitate. Două doamne din Deva au rămas printre singurele cizmărițe din România

Mona Pintea şi Mihaela Popescu sunt singurele cizmăriţe din Deva, ele împart de peste 30 de ani acelaşi atelier şi repară cu plăcere încălţăminte, genţi şi alte obiecte de marochinărie aduse de clienţii tot mai puţini de la an la an, iar gândul le zboară la vremurile de acum două-trei decenii când încălţămintea se făcea şi la comandă şi mai erau tineri dispuşi să înveţe ucenicia în această meserie, scrie Agerpres.

“Bună ziua! Am lăsat aici, la reparat, adidaşii fetiţei mele. Sunt cei cu dungi roz. Sunt gata?! Ce bine! Vă mulţumesc mult!”. Este doar unul dintre momentele unei zile de lucru într-un mic atelier de cizmărie din Deva, printre puţinele care au mai rămas în oraş. Ceea ce este interesant, e faptul că toată munca de acolo este făcută de două doamne extrem de drăguţe.

De altfel, încă de la intrare se poate intui uşor că spaţiul în care funcţionează cizmăria este gospodărit de o mână de femeie. Rafturile cu pantofi sunt flancate pe lateral de ghivece din care se revarsă flori de toate felurile, iar ordinea domneşte peste tot, chiar dacă pe masă sunt diverse scule, sticluţe cu substanţe adezive sau bucăţi de material.

Mona Pintea şi Mihaela Popescu se cunosc din şcoală, iar de atunci să tot fie vreo 35 de ani. Şi-au ales aceeaşi meserie, au făcut ucenicie împreună şi, de atunci, împart acelaşi atelier. Lucrează foarte bine, oamenii le cunosc şi le recomandă oricui întreabă de un meseriaş bun în ale cizmăritului. Sunt printre puţinele din branşă care mai cunosc arta croitului şi cusutului de pantofi şi sunt încă dispuse să mai facă şi încălţăminte la comandă, dacă ar avea cerere.

“Suntem cam ultima generaţie pentru că nu mai sunt ucenici care să vină să înveţe meserie. Când vom ieşi la pensie, cred că va fi cam gata cu atelierele de acest fel. Am început această meserie în anul 1985, când am fost angajate aici. Am făcut şcoala de ucenici la UCECOM, în Bucureşti, şi apoi am continuat cu practica în ateliere, după care am fost angajate să confecţionăm încălţăminte la comandă, pentru că asta am învăţat în şcoală”, spune Mona Pintea.

Ea explică şi cum au ajuns să facă această meserie în care sunt întâlniţi mai mult bărbaţii.

“Aşa s-a nimerit, La început am zis că n-o să rămânem în acest domeniu, dar, cu timpul, am continuat această meserie. Mai avem până la pensie 6-7 ani, dacă o să fim sănătoase şi o să putem munci. Este o meserie care ne place. Reparăm tot ceea ce se poate: şlapi, sandale, pantofi, cizme, refacem cusături, montăm flecuri, tot ceea ce ţine de încălţăminte. Reparăm şi genţi şi, în general, tot ceea ce ne aduc clienţii noştri şi se poate”.

Mona şi Mihaela recunosc că nu este chiar uşor să trăieşti din ceea ce se câştigă în urma serviciilor de reparaţii la încălţăminte sau la alte obiecte de marochinărie. Clienţii sunt de toate vârstele, de la tineri la pensionari, însă numărul acestora a scăzut anul acesta. Motivele sunt diverse, dar în general lipsa banilor şi pandemia de coronavirus ar fi cele care au redus mult numărul celor care trec pragul cizmăriei.

Cât despre încălţămintea la comandă, acest capitol a devenit o amintire frumoasă în cariera celor două doamne. “Noi am făcut şcoală pentru încălţăminte la comandă, dar acum, cu piaţa aceasta în dezvoltare, nu se mai fac pantofi după măsură. Se fac doar reparaţii”, spune, cu o undă de amărăciune în glas, Mona Pintea.

În tot acest timp, colega dumneaei lucrează la o pereche de pantofi de damă care poartă urmele vizibile ale unui căţel cu chef de joacă. “Aşa e când sunt animăluţe în casă, lucrurile se mai strică. Multe dintre ele se pot repara, iar noi ne străduim să ne mulţumim clienţii, ca să mai vină şi a doua oară pe aici”, spune Mihaela Popescu.

Este de părere că, în general, oamenii se încalţă bine, comod. Din păcate, unele fabrici româneşti cunoscute pe piaţă pentru că produceau încălţăminte de calitate s-au închis. Iar acum pantofii ieftini, de un sezon, au o viaţă scurtă şi, de cele mai multe ori, rămân fără toc sau se dezlipesc. Şi nu sunt puţine cazurile de clienţi care păţesc ca în poveştile cu ‘încălţămintea pentru morţi’, botezată aşa pentru că era purtată foarte puţin şi apoi se dezlipea.

“Este foarte adevărat. Mulţi oameni vin şi ne spun că au încălţat pantofii doar o singură dată, după care s-au dezlipit sau le-a căzut flecul. Pentru noi, e bine, că… avem de lucru. Mai rău e pentru dânşii, că trebuie să mai scoată bani din buzunar”, spune cizmăriţa Mihaela.

Ce se va întâmpla, în viitor, cu această meserie? Mai vine cineva din urmă? Răspunsul este dezarmant: cel puţin, pentru moment, şansele ca tinerii să se îndrepte spre cizmărit sunt aproape nule.

foto: Agerpres.

“Nimeni nu a venit să întrebe de această meserie. Noi mai întrebăm copiii care vin în atelier, împreună cu părinţii: ‘nu vii la noi să te faci cizmar?’ Răspunsul este: Nu! Nici cei mici nu vor să vină, ce să mai vorbim de cei mai mari! Probabil că se tem de salariul mai mic, de faptul că e o meserie în care te mai şi murdăreşti pe mâini. Fetele şi băieţii nu mai vor să stea cu mâinile în papucii altora”, explică cizmăriţa.

Şi totuşi, o şansă, ar fi, iar ea este legată direct de modă. Aşa cum se poartă blugii rupţi, s-ar putea ca, la un moment dat, trendul să se îndrepte şi spre o variantă a pantofilor pe care, în loc de modele, să fie aplicate diferite petice. “Blugii rupţi sunt la modă. Cine ştie, poate apare moda şi cu pantofii rupţi!”, concluzionează, zâmbind, cele două cizmăriţe din Deva.