ACTUALITATE, DIN TRANSILVANIA, CULTURĂ

Meșteri și Mocani la Poarta Dorului

Distribuire articol:

În zilele de 31 august și 1 septembrie 2024, Branul devine gazda evenimentului cultural, Festivalul MESTERI ȘI MOCANI LA POARTA DORULUI organizat de Asociația Poarta Dorului, un proiect finanțat de Consiliul Județean Brașov.

Festivalul este o celebrare autentică a tradițiilor mocănești și a meșteșugurilor populare, menită să dezvolte oferta culturală a zonei Bran-Moeciu-Fundata și să aducă în prim-plan identitatea locală.

În ambele zile evenimentul se va desfășura între orele 10.00 – 21.00, după un program ce va include:

  • ateliere pentru copii (cusut, împletituri, pictură pe sticlă și modelaj în lut) la care pot participa minim 10 de copii / atelier/zi),
  • spectacol folcloric (muzică şi dansuri populare) susținut de artişti consacrați, dar şi de tineri debutanți,
  • prezentare de costume populare din zonă, dar şi din alte regiuni ale țării; prezentarea va fi însoțită de explicații privind motivele populare prezente şi tehnicile de realizare a costumelor, constituind o lecție de etnografie aplicată pentru public,
  • prezentare de modă, incluzând piese de vestimentație contemporană cu motive inspirate din portul popular,
  • expoziție de produse artizanale realizate de meşteri consacrați,
  • prezentarea procesului de închegare a laptelui și degustare.

În cadrul evenimentului va avea loc lansarea de carte „Păstoritul local-zonal și transhumanța din zonele Bran și Săcele” scrisă de etnologul Ionela Bran.


Distribuire articol: